Casa de lut ridicată de arhitectul Ileana Mavrodin a devenit o adevărată atracţie turistică, reprezentând un magnet pentru toţi cei care doresc să îşi construiască o locuinţă ecologică cu cheltuieli minime. În exclusivitate pentru Agrointeligenţa, cea care a lăsat în urmă o carieră impresionantă în Canada pentru a redescoperi frumosul în România explică paşii ce trebuie urmaţi pentru ridicarea unei case de lut asemenea celei pe care ea a clădit-o în judeţul Caraş-Severin.
Fundaţia căsuţei de lut are 80 de centimetri adâncime şi 60 lăţime, este din piatră luată din deal, peste care a turnat o centură de 20 centimetri înălţime din beton armat:
“Pentru că zidurile au 60 cm grosime, ele sunt foarte grele şi atunci toată ideea este ca încărcarea să se răspândească uniform pentru că atunci nu crapă. Când încărcarea nu este uniformă, se lasă într-un loc şi apare fisura în zid. Casele bătrâneşti de lut de-asta crapă. La casele din lut două lucruri sunt importante: o fundaţie bună şi un acoperiş bun. Dacă ai un acoperiş bun şi o fundaţie bună zidurile rezistă sute de ani şi sunt atâtea exemple în lume unde sunt case de pământ care stau în picioare de veacuri. De aceea, deşi au trecut zece această casă nu are nici o fisură”.
“Al doilea pas e ridicarea zidurilor groase de 60 cm. Până la înălţimea de 90 cm practic nu se întâmplă mare lucru şi este greu. Faci materialul ăsta şi tot pui şi tot pui şi creşte extrem de greu, până la 90 de centimetri. Dacă reuşeşti să treci de bariera asta psihologică de 90 de centimetri, atunci începi să ai nişele, să ai poliţele. Atunci începe creaţia. Deci, în momentul în care începi să creezi, atunci deja nu mai simţi că construieşti. Plus că în timpul ăsta, ajungând la 90 de centimetri, trebuie să intri într-un ritm. Materialul se face greu. Nu poţi să te gândeşti: “am făcut un purceluş”(purceluş = unitatea de măsură cantitatitivă în domeniul caselor de lut; înseamnă o şarjă de material, respectiv cantitatea de lut şi paie ce este bătută cu picioarele într-o prelată)”.
“Chirpiciul este pământ lutos înmuiat bine, la care se adaugă nisip, raportul lut nisip este 1:3 şi pe urmă se frământă. În momentul în care se frământă, se face ca un aluat, el se leagă. Această operaţiune se face cu picioarele. Materialul e pus într-o prelată şi cu prelata îl întorci de pe o parte pe alta. O prinzi de colţuri şi amesteci materialul practic cu ea. De unde erau nişte materiale disparate, în procesul frământării ele se leagă şi este ca o cocă sau o plastilină cu care poţi să faci ce vrei. Pe urmă o pui pe zid şi o modelezi.
Te foloseşti de un lemn cu care faci nişte găuri în stratul deja aplicat. În momentul în care faci găurile astea, stratul de deasupra intră în cel de dedesubt şi face priza mult mai bună, pentru că paiele se împing dintr-un strat în altul. Partea de sus a zidului în construcţie trebuie să fie întotdeauna udă. Vara, în iulie, august, trebuie să pui cel puţin două straturi pe zi. Dacă cumva se întâmplă ceva şi trebuie să pleci pentru o săptămână, acoperi zidurile şi când te întorci le uzi bine, le înmoi şi atunci continui. Când se usucă, toate straturile formează o singură bucată, mult mai tare decât chirpiciul, care sunt bucăţi separate, zidite între ele”.
“Finisajul este fix acelaşi material: lut cu nisip şi cu pleavă sau bălegar de cal, pentru că bălegarul are paiul foarte-foarte fin. Bălegarul de vacă iarăşi este foarte bun. Vaca având un stomac foarte complex, sunt foarte multe enzime în bălegar şi dă o tărie foarte mare materialului. În general se foloseşte bălegar la ancadramentele la uşă, unde este pericol să fie lovite mai des şi să se mai ciobească. Bălegarul de vacă face exact acelaşi lucru pe care-l face şi varul: tencuiala mai tare şi impermeabilă.
Pereţii în zona de spălat pot fi protejaţi prin diverse variante, de la cea mai ieftină unde pur şi simplu dai o mână de vopsea, până la finisarea pereţilor cu TADELAKT, care este tot un amestect de lut, var, cenuşă, nisip foarte fin şi alte componente, care seamănă cu un smalţ. În Maroc din TADELAKT se fac inclusiv chiuvete şi căzi de baie, într-atât e de rezistent. Însă acest finisaj luxos costă 30 euro pe metrul pătrat, doar materialul, la care se adaugă manopera”.
“Acoperişul are căpriorii aparenţi şi între ei este rogojină de plajă aparentă şi cel mai bun material hidroizolator este membrana de iaz, peste care se aplică stratul de pământ şi verdeaţă decapat de pe locul unde e amprenta casei. Există şi alternativa achiziţionării directe a unui acoperiş verde, care e adus în suluri”.
[nggallery id=179]