DNA menționează că, în 2012, omul de afaceri a pretins de la denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către aceeași societate (ca parte a unui consorțiu de firme), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. Constanța (lucrări de întreținere pe Canalul Dunărea — Marea Neagră și pe Canalul Poarta Albă — Midia — Năvodari).
„În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile S.A. Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului. Consorțiul de firme din care făcea parte societatea denunțătorului a încasat prețul lucrărilor executate (12.744.039 lei și TVA aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului anterior menționat. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător suma de 635.886,80 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății denunțătorului în conturile bancare ale celor indicate de el. (…) Strutinsky a primit, în numerar, și suma 25.000 euro, urmând că diferența de încasat — în cuantum de 112.000 lei, să fie achitată în cursul anului 2015″, mai susțin procurorii.
Anchetatorii au mai constatat că, în perioada 2013 — 2014, el i-a determinat pe reprezentanții societăților menționate să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale firmelor, dar și să efectueze, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat bani după cum urmează: 36.800 lei în patrimoniul SC Sisteme Internaționale de Afaceri SA, 103.000 lei în patrimoniul SC Panel Building System SRL, 35.600,40 lei în patrimoniul SC CDS Project SRL, 59.981,28 lei în patrimoniul SC Classic SRL, 124.000 lei în patrimoniul SC Panel Building System SRL, 159.588 lei în patrimoniul SC New Open Sector SA, 116.917,12 lei către SC CDS Project SRL.
„În 2013, același inculpat a pretins suma de aproximativ 1.600.000 euro de la denunțător, reprezentând un procent de 6% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea denunțătorului (parte a unui consorțiu), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. Constanța (modernizare ecluze — echipamente și instalații). În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor C.N. Administrația Canalelor Navigabile S.A. Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului, față de consorțiul respectiv. Pe parcursul desfășurării activității infracționale, Strutinsky a primit, în 2013, în numerar, suma de 135.000 lei (reprezentând 6% din facturile încasate în anul 2013), urmând să primească, în anul 2015, suma de 202.500 lei (care reprezintă 6% din valoarea facturilor încasate în 2014, în cuantum total de 3.375.179 lei)”, mai spune DNA.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)