Fostul demnitar din perioada comunistă Emil Bobu, apropiat al familiei Ceaușescu, a decedat, sâmbătă, 12 iulie, la Spitalul Clinic Universitar de Urgență, după ce a suferit un infarct, urmat și de un accident vascular cerebral, a declarat dr. Andrei Georgescu de la Unitatea de Primiri Urgențe a unității medicale.
În vârstă de 87 de ani, Bobu este cunoscut pentru funcțiile importante deținute în angrenajul regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu, precum și pentru rolul avut în decembrie 1989 în tentativa de represiune a Revoluției de la Timișoara. La începutul anilor ’70 a fost consilier al lui Nicolae Ceaușescu, între 1973 și 1975 a fost ministru de Interne, iar între 1980-1982 a fost viceprim-ministru, ulterior ocupând până în 1989 funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR), funcție cheie care controla întregul aparat de partid.
Emil Bobu s-a numărat printre oamenii de încredere ai lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, iar în 20 decembrie 1989 a fost trimis la Timișoara împreună cu prim-ministrul de atunci, Constantin Dăscălescu, în încercarea de reluare a controlului în orașul ocupat de revoluționari. Reîntors în București, în 22 decembrie Emil Bobu a fugit din clădirea Comitetului Central cu elicopterul în care se mai aflau cei doi soți Ceaușescu și Manea Mănescu, un alt lider al regimului comunist.
Reținut ulterior de revoluționari la Găești, Bobu a fost condamnat în februarie 1990 la închisoare pe viață pentru genocid de Tribunalul Militar alături de lotul în care se mai aflau Manea Mănescu, Tudor Postelnicu și Ion Dincă. Pedeapsa i-a fost comutată în aprilie 1990 de Curtea Supremă de Justiție la 10 ani de detenție în urma schimbării încadrării la complicitate la omor deosebit de grav. A efectuat 7 ani de detenție, după care a fost eliberat condiționat pentru motive medicale. După eliberarea din închisoare, a dus o viață retrasă, fără apariții publice.
Emil Bobu s-a născut la 22 februarie 1927, la Vârfu Câmpului, în județul Botoșani. Provenit dintr-o familie modestă de țărani, după efectuarea studiilor elementare s-a angajat ca strungar.
În noiembrie 1945 a devenit membru al Partidul Comunist Român (PCR). A urmat școli de partid și cursuri universitare și a ajuns procuror al poporului.
În mai 1961, a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.
În ultimii ani a trăit retras într-un apartament modest și a refuzat constant să dea interviuri. A fost căsătorit cu Maria Bobu, fost ministru al justiției între 1987-1989, care a decedat în urmă cu câteva luni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)