Pomicultorii români intră în al treilea an de colaborare cu firme ruseşti pentru exportul de cireşe iar cantităţile au crescut de la an la an. Confom agrointel.ro, reprezentanţii importatorilor ruşi s-au aflat zilele acestea în livezile româneşti şi au fost foarte mulţumiţi de ce au văzut astfel că în acest an cantitatea pe care o vom exporta în Est poate depăşi 3000 de tone.
În 2012 ruşii au importat 1000 de tone de cireşe româneşti, iar anul trecut cantitatea a ajuns la 2000 de tone.
- Cireşele pot rămâne proaspete 45 de zile
Pentru transportul cireşelor în condiţii optime, fără a apărea modificări organoleptice, temperatura la nivelul sâmburelui trebuie să ajungă la două grade Celsius. Pentru aceasta, cireşele sunt introduse succesiv în băi de apă de 18 grade Celsius, apoi de 3 grade Celsius şi apoi sunt depozitate în condiţii stricte de refrigerare.
Dacă sunt respectate toate condiţiile, termenul de valabilitate al cireşelor ajunge la 45 de zile şi pot fi transportate fără nicio problemă în orice colţ de pe glob. Interesant este că această tehnologie de refrigerare şi depozitare ar permite pe piaţa internă ca o parte din producţie să poate fi vândută în a doua parte a verii iar producătorii se pot pune la adăpost de fluctuaţiile de preţ.
Potrivit informaţiilor obţinute de Agrointeligenţa, preţul oferit de ruşi anul trecut a început de la doi euro şi a ajuns la 4,3 euro pentru cireşele cele mai bune, care au un diamteru cuprins între 26 şi 28 de milimetri.
Livezile de unde companiile ruseşti au precontractat producţia sunt situate la Cotnari, în judeţul Iaşi (300 de tone), Reghin, judeţul Mureş (95 de tone), 1 decembrie, judeţul Ilfov (120 de tone), judeţul Brăila (400 de tone), Ostrov, judeţul Călăraşi (400 de tone). Foarte probabil vor mai exista şi alte contractări în perioada următoare.