Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv cererea prin care Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților solicita retrocedarea a 166.000 hectare de pădure.
Instanța supremă a respins, joi, recursul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei — Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a menținut decizia Curții de Apel Cluj din 13 noiembrie 2013, instanța care respinsese retrocedarea celor 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fond.
Inițial, în 2007, Tribunalul Suceava a dat câștig de cauză Fondului Bisericesc și a obligat Romsilva — Direcția Silvică Suceava și statul român, prin Ministerul de Finanțe, să pună la dispoziția Fondului Bisericesc o suprafață de 166.613 de hectare.
Fundația privată Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, din care fac parte mai multe persoane fizice, este condusă de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen. Aceasta dorea să intre în posesia a 166.000 de hectare de pădure de pe raza județului Suceava, precum și a 150 de clădiri și a peste 1.000 de kilometri de drumuri forestiere.
Fundația susține că este aceeași persoană juridică cu o altă fundație, cu nume identic, înființată de statul austriac.
Potrivit unui raport al Curții de Control din 2013, prin două ordonanțe din anii 1781 și 1783, împăratul Iosif al II-lea al Austriei (din 1775, nordul Moldovei-Bucovina intrase sub stăpânire austriacă) dispune reducerea numărului de mănăstiri și schituri și „încamerarea” moșiilor acestora dăruite de domnii Moldovei și de boieri cu condiția ca „veniturile să se folosească pentru binele coreligionarilor din provincia în care s-au încamerat moșiile”.
Prin „Regulamentul bisericesc”, emanat de la autoritatea statală, a luat naștere Fondul Bisericesc.
În esență, acest Fond era o fundație de drept public, administrată de funcționari ai statului și care avea drept scop emanciparea provinciei (veniturile se folosesc pentru a acoperi „cheltuielile pentru fețele bisericești și pentru școli”, iar surplusul pentru „binele obștesc, al religiunii și al omenirii”).
Curtea de Conturi nota că, din punct de vedere al drepturilor de proprietate asupra patrimoniului fundației, statul austriac era titular.
După unirea Bucovinei cu România în anul 1918, statul român a preluat drepturile asupra Fondului Bisericesc, iar trecerea administrației Fundației de la stat la Mitropolia Bucovinei și invers, de câte două ori, în perioada 1918 — 1925, nu a schimbat cu nimic raporturile juridice anterioare.
Prin Legea nr.70/1925 privind reorganizarea bisericii ortodoxe din Bucovina s-a acordat un statut juridic fundației, numită acum Fondul Bisericesc Ortodox — Român al Bucovinei (FBORB), respectiv o fundație specială, autonomă cu personalitate juridică.
Prin urmare, FBORB era o persoană juridică de drept public, iar patrimoniul era al statului, fundația neavând decât un drept de posesie.
După 1948, statul comunist a preluat abuziv patrimoniul fundației și a desființat pur și simplu persoana juridică FBORB.
Ulterior, în anul 2000, în baza unei ordonanțe de Guvern, se înființează Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ca o fundație de drept privat, cu 27 de membri, condusă de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen.
Curtea de Conturi, Romsilva și alte instituții ale statului susțin că această nouă fundație de drept privat nu este aceeași cu vechiul FBORB, care era o entitate de drept public. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)