Programul ‘Rabla’ a venit cu o schimbare în acest an iar efectele acestuia le vom evalua în două-trei luni după care vom vedea dacă acest program ajută sau dacă este nevoie de o pauză, a declarat, luni, într-o conferință de specialitate, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/.
‘Programul de anul trecut al Rabla era unul de tranziție. Anul acesta este total schimbat și sperăm epuizarea tuturor voucherelor. Am gândit că este nevoie de un alt tip de program, iar anul acesta a venit cu o schimbare. În două-trei luni vom avea o evaluare și atunci vom vedea dacă este nevoie de o pauză sau dacă acesta ajută. Nu cred că ne transformăm în groapa de gunoi a Europei, nu ne putem compara cu parcurile auto din Bulgaria, Cehia care nu au avut astfel de programe. Problema este că România are o putere de cumpărare mai scăzută și considerăm că nivelul la momentul de față este unul care poate fi atins, în sensul epuizării celor 20.000 de tichete alocate în acest an’, a afirmat Gearâp.
Oficialul AFM a precizat, totodată, că la nivelul anului 2013 cifra de afaceri din industria auto locală s-a ridicat la valoarea de 16 miliarde de euro, mare parte provenită din segmentul componentelor și accesoriilor.
Conform datelor AFM, la data de 28 aprilie, erau înregistrate în sistemul informatic dedicat Programului ‘Rabla’ 3.569 rezervări de tichete, din care 3.522 validate, o rezervare în curs și alte 46 invalidate din cauza datelor completate greșit sau eronate.
În aceste condiții, la ora actuală, în respectivul sistem sunt disponibile 13.431 tichete valorice.
Toate aceste informații sunt accesibile pe site-ul Administrației și vor fi actualizate zilnic până la epuizarea stocului de tichete.
Persoanele fizice interesate să achiziționeze un autovehicul nou prin Programul ‘Rabla’ se pot înscrie, începând din 8 aprilie, la dealerii auto și, ulterior, își pot casa mașinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Pentru ediția din acest an a Programului ‘Rabla’, lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, sunt alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice și instituții publice.
Posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani își vor putea achiziționa, în 2014, o mașină nouă prin programul ‘Rabla’ pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziționarea unui autovehicul nou, la fel ca și anul trecut.
Pentru ediția din acest an, bugetul total este de 140 milioane de lei, iar persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se pot adresa direct producătorilor/dealerilor validați în program.
În vederea stimulării achiziționării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situații: achiziționarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziționarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziționarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
Datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/ arată că parcul auto național din România ajunsese, la finele anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unități, în creștere cu 4,73% față de aceeași perioadă din 2012. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)