Efectul maximal al majorării TVA de la 19 la 24 la sută asupra inflaţiei va fi de 3,9 la sută, iar calculul artimetic pur indică un efect de 4,2 la sută, a declarat vineri, 6 august, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Proiecţia de inflaţie a BNR pentru 2010 este de 7,8 la sută, urmând ca în 2011 rata anuală a inflaţiei să se situeze la 3,1 la sută.
Isărescu a explicat că în trimestrul III 2010, inflaţia anualizată va urca la opt la sută, urmând să coboare în trimestrul IV, iar în decembrie rata anuală să se situeze la 7,8 la sută.
Efectul probabil de runda întâi al majorării TVA asupra preţurilor de consum va fi de 2,9 la sută, transmiterea majorării de cinci puncte procentuale a cotei de TVA asupra indicelui preţurilor de consum fiind de 75 la sută, a precizat Isărescu.
Impactul va fi atenuat de deficitul pronunţat de cerere, de faptul că piaţa ţărănească este nefiscalizată, iar pentru circa nouă la sută din produsele din ,,coşul de consum’, TVA rămâne nemodificată la 9 şi respectiv zero la sută.
BNR anticipează că efectele de runda a doua ale majorării TVA asupra inflaţiei vor fi modeste.
Impactul majorării TVA asupra nivelului preţurilor este permanent, dar asupra inflaţiei este temporar, a precizat guvernatorul Isărescu.
Majorarea TVA afectează rata trimestrială a inflaţiei doar în trimestrul în care se încorporează în preţuri noua cotă de TVA, iar rata anuală, pe parcursul a patru trimestre, până la dispariţia efectului de bază, a adăugat oficialul BNR.
În Ungaria, care a majorat TVA în iulie 2009 de la 20 la 25 la sută, transmiterea asupra inflaţiei a fost de 65 la sută, deşi banca centrală anticipa un grad de transmitere de 90 la sută.