Una dintre cele mai impresionante și, totodată, mai controversate clădiri din lume, Palatul Parlamentului domină Capitala de pe locul numit Dealul Arsenalului, fiind, astăzi, un veritabil simbol al românilor.
Numit inițial Casa Republicii, ulterior Casa Poporului, impozantul edificiu ridicat în timpul regimului Ceaușescu în inima Bucureștilor, pe fostul Deal al Spirii, urma să facă parte din noul centru civic al Capitalei, împreună cu bulevardul Victoria Socialismului.
Mii de case au fost demolate între anii 1980-1983, într-o zonă reprezentativă pentru arhitectura tradițională bucureșteană, cartierul Uranus, pentru ridicarea acestei construcții colosale, care, la final, ar fi trebuit să fie sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat și Guvernului Republicii Socialiste România.
Demarate în 1983, lucrările au fost inaugurate de Nicolae și Elena Ceaușeascu la 25 iunie 1984, când a avut loc ceremonia așezării pietrei de temelie.
Proiectul a fost elaborat de un colectiv de arhitecți români coordonat de foarte tânăra, la vremea aceea, Anca Petrescu (născută la 20 martie 1949, acesta a murit, la 30 octombrie 2013).
Datorită dimensiunilor sale uluitoare, în 2008, construcția a fost înscrisă în evidențele World Records Academy cu trei recorduri — pentru cea mai mare, cea mai grea și totodată cea mai scumpă clădire administrativă pentru uz civil din lume (și a doua clădire administrativă după Pentagon). Potrivit World Records Academy, suprafața totală a Palatului Parlamentului este de 360 000 mp; măsoară 86 m în înălțime (deasupra cotei zero) și 92 m sub pământ; are 270 m lungime și 240 m lățime.
La construcție au participat sute de arhitecți și aproximativ 20 000 de muncitori, care au lucrat în trei ture, 24 de ore pe zi.
Uriașa clădire, ridicată în stil eclectic (în care elementele tradiționale românești, în special brâncovenești și de inspirație populară, se îmbină cu cele de factură Renascentistă sau Barocă), este structurată pe 6 niveluri și împărțită în 21 de corpuri, având aproximativ 1000 de încăperi. Sunt birouri (440 la număr), săli fastuoase, saloane mari (zeci de săli și saloane), holuri generoase, galerii și scări monumentale, coridoare, restaurante, biblioteci, parcări, dar și camere de deservire. Alese după 1989, actualele nume ale sălilor și saloanelor poartă nume ce evocă evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial: ”Sala Unirii” (cea mai mare sală), ”Al. I Cuza”, ”Ion I. C. Brătianu”, ”C. A. Rosetti”, ”Nicolae Iorga”, ”Spiru Haret”, ”Take Ionescu”, ”Nicolae Bălcescu”, ”Sala Drepturilor Omului”, ”Salonul Brâncovenesc” etc.
”Edificiul este rezultatul unui mare efort național”, spunea arhitectul Anca Petrescu într-un articol. ”Începând cu proiectarea, execuția și terminând cu întreprinderile prelucrătoare și materialele folosite, totul este românesc. Au participat la construcția Casei Poporului toate județele, întreprinderile de prelucrarea lemnului și pietrei din toată țara, principalele ministere, fabrici și centrale. […] S-au folosit materiale de cea mai bună calitate: marmură de Rușchița, Moneasa, Gura Văii, Alun etc. Lemnul este de esențe autohtone valoroase: nuc, cireș, ulm, stejar etc., a lucrat aici elita meșterilor în sculptură de piatră și lemn. Au participat artiști plastici executând zeci de metri pătrați de luminatoare turnate în aluminiu și bronz, măști ornamentale de radiatoare, șildurile și drucărele ușilor monumentale. S-au executat numeroase candelabre din bronz, alamă și cristal care pot rivaliza cu cele mai reușite lucrări din lume. Pentru dotarea casei s-au confecționat draperii, perdele, țesături de mobilă de cea mai bună calitate, brodate”, a mai precizat șeful proiectului ”Casa Poporului”.
La ridicarea giganticei construcții s-au folosit 700 000 de tone metrice de oțel și bronz, un milion de metri cubi de marmură, 900 000 de metri cubi de lemn, iar la fabricarea corpurilor de iluminat și a oglinzilor s-au folosit 3 500 de tone de cristal, se artă pe site-ul World Record Academy.
După Revoluția din decembrie 1989, când erau finalizate doar câteva încăperi și exteriorul Casei Poporului, clădirea și-a schimbat, destinația, intrând în administrarea Primăriei Capitalei.