Președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, consideră că este total ilegal demersul unor colegi de a-i retrage sprijinul acordat în 28 decembrie 2012 pentru a conduce instituția.
„Nu există nicăieri instituția revocării în Legea 504 din 2002, deci în Legea audiovizualului, cu atât mai puțin condițiile de alegere a președintelui sau a vicepreședintelui. Se consumă în anumite condiții. Nici măcar subiectul nu a fost anunțat corect și deschis, cu 24 de ore înainte de a se consuma, fiindcă n-aș fi ratat momentul.
Din păcate a trebuit să fac față unor obligații obiective, fiind ziua mea de naștere. N-am știut că pierd, ratez, sus. Și mai mult ca sigur, știți foarte bine, vine doar ca o măsură de pedepsire pentru faptul că m-am adresat Curții de Apel cerând anularea unui act administrativ, în speță Regulamentul de organizare și funcționare al CNA, adoptat acum șase luni”, a afirmat joi Laura Georgescu, la CNA.
Întrebată dacă va lua vreo măsură după decizia de joi, Georgescu a răspuns: „Fiind total ilegal demersul, de ce aș lua vreo măsură? Este o zi identică cu cea de ieri, nu schimbă cu nimic lucrurile”.
Referindu-se la posibilitatea ca Parlamentul să dea curs solicitării de revocare, președintele CNA a adăugat: „Sinceră să fiu, nu văd care ar fi articolele pe care s-ar putea baza așa ceva. Aștept să mă lămuresc”. Ea a precizat că îți va continua activitatea.
„În februarie 2013 mi-au retras prima oară susținerea. Am avut primul comunicat de presă de cum sunt de nepotrivită pentru locul pe care îl ocup. Și de atunci s-a întâmplat asta lunar. Susținere nu am avut din februarie 2013”, a mai declarat Laura Georgescu.
Ea susține că, dacă ar fi știut din timp că la ședință se va discuta despre revocarea sa, ar fi participat: „Dacă știam subiectul, nu-l ratam. Dar nu a fost comunicat pe ordinea de zi. Este foarte adevărat că la un moment dat am fost sunată. Dar din păcate aveam pe cineva la mine. Am comunicat că vin în 20 de minute”.
„Este un vot simetric, în opoziție cu votul formulat în CNA în data de 28 decembrie 2012, când în aceleași condiții — ședință secretă și vot secret — Consiliul a votat candidatura doamnei Laura Georgescu, a înaintat-o Parlamentului și acesta a dat un vot favorabil. Acum procedeul este oarecum invers. Noi, cei din Consiliu, socotim că am încercat să realizăm ceea ce ne permitea mandatul, urmează, firește, ca decizia finală, cea care contează, să fie cea a Parlamentului, la o dată care se va stabili ulterior”, a explicat Radu Călin Cristea.
Decizia CNA a fost luată cu șase voturi „pentru” și unul „împotrivă”. Votul a fost secret. CNA este format din 11 membri, cvorumul de ședință este de opt membri iar deciziile se iau cu șase voturi.
Laura Georgescu a dat în judecată CNA pe 9 martie pentru că în septembrie 2014 șase membri i-au redus atribuțiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al instituției.
Georgescu a cerut instanței anularea unui act administrativ al CNA — decizia 530 (Regulamentul de organizare și funcționare) din 16 septembrie 2014.
Legea audiovizualului prevede că „Membrii Consiliului pot fi demiși, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situații: a) în cazul incapacității de a-și exercita funcția pentru o perioadă mai mare de 6 luni; b) în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1) Consiliul sesizează Parlamentul”.
Legea audiovizualului mai stipulează la art. 14 că „(1) CNA este condus de un președinte, asimilat funcției de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora.
Mandatul este de 6 ani. (2) În absența președintelui, conducerea Consiliului este asigurată de vicepreședinte. (3) Vicepreședintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezența a cel puțin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani. (4) Dacă funcția de președinte sau vicepreședinte devine vacantă, se procedează la alegerea, în condițiile alin. (1) și (3), a unui președinte, respectiv vicepreședinte”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)