„Lacomul care taie pământul altuia” este prins în jug în fața plugului, asemenea boilor; morarului lacom i se agață o piatră de moară în gât; crâșmarul necinstit este legat, iar butoiul său confiscat. În jumătatea nordică a peretelui apar trei figuri alegorice mari: în vecinătatea ușii este înfățișată Moartea asemenea unui schelet, așezat lângă un ciubăr plin cu cranii și tibii încrucișate, ținând o cupă în mâna dreaptă și o coasă în stânga. Personificarea Ciumei, o femeie dezbrăcată pe spinarea unui măgar, se îndreptată spre Moarte. Are părul lung, negru, cu mâna dreaptă se ține de coama măgarului, iar în stânga duce niște unelte: mături, greble etc.
Ultima alegorie este cea a Lenei, o femeie dezbrăcată, cu părul scurt și zbârlit, așezată pe un ciubăr, ținând în mână o furcă de tors, iar la picioarele sale zace fusul aruncat pe pământ. Deasupra acestor figuri apare un grup de demoni care cântăresc crucea cu trei traverse, aparent foarte grea. Unul dintre ei aduce un buzdugan uriaș, în timp ce altul este preocupat să pedepsească un hoț. Programe iconografice asemănătoare împodobesc, sau împodobeau și bisericile de lemn din apropiere, însă niciuna dintre ele nu are decor pictat identic cu cel de la Corund.
„Datorită acestor scene pictate în interior, este cunoscută ca ‘biserica cu draci’. Trebuie însă să ne gândim și la contextul în care s-au realizat aceste picturi, acum 300 de ani. Probabil că preotul de la vremea respectivă a dorit să prezinte enoriașilor cât mai sugestiv ce îi așteaptă dacă păcătuiesc, însă eu cred că valoarea bisericii este dată de arhitectura ei și de ale elemente, nu de faptul că are draci pe pereți”, apreciază preotul din sat.
Tot el amintește și o întâmplare legată de modul în care unii turiști percep semnificația picturilor.
„Am avut în urmă cu ceva timp o vizită a unor turiști din țările nordice, care auziseră că la noi este o biserică cu draci. Și-au imaginat că aici se întâmplă ritualuri satanice sau alte grozăvii și au fost foarte dezamăgiți când au văzut că e vorba doar de niște draci pictați pe pereți. Mai că n-au spus că dacă știau despre ce e vorba, nici nu mai veneau atâta drum”, povestește Marius Perșe.
Autorii picturilor de la Corund nu s-au semnat, dar anul 1798 înscris în cartea ținută de Dumnezeu Tatăl, înfățișat pe bolta naosului indică anul finalizării unei părți a decorației.
„Deosebirile stilistice indică însă realizarea picturilor de la Corund în mai multe faze, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea și la începutul veacului următor. Decorația bolții naosului și a altarului arată asemănări stilistice evidente în ceea ce privește modelarea figurilor, aplicarea fundalului colorat, policromia bogată a veșmintelor, cadrele și frizele decorative asemănătoare. Aceste asemănări sugerează că cele două picturi au fost realizate probabil concomitent, de către același meșter sau atelier.
Decorația pronaosului, pictura de pe pereții laterali ai naosului precum și anumite zone ale iconostasului par a fi la rândul lor strâns înrudite stilistic. Fundalul acestor picturi nu a fost colorat, personajele sunt schematice, cu figuri adeseori identice, cromatica este sobră, fiind accentuate în primul rând contururile, ornamentica pare simplistă în comparație cu pictura altarului și a bolții naosului. Nu e exclus așadar ca aceste decorații să fi fost realizate de un alt zugrav sau atelier, însă nu putem admite un interval de timp prea mare între pictarea diferitelor zone ale lăcașului de cult.
Scenele din Judecata de apoi sunt atribuite pictorilor Popa Țiple și Ioan Zugravul prin analogie stilistică cu pictura bisericii de lemn din Chieșd, unde au activat cei doi”, se arată pe site-ul www.temple-tour.eu.
Ridicarea, în anii ’60, a unei noi biserici, de zid, în apropierea celei de lemn, a făcut ca aceasta din urmă să fie abandonată de enoriași, fiind folosită în prezent doar ocazional, la cererea unor persoane ce țin ca anumite festivități religioase să se desfășoare în cadrul rustic al secolelor anterioare.
„Slujbe nu se mai fac aici. Am avut chiar recent o doamnă care a dorit să-și facă cununia în biserica de lemn, la lumina lumânărilor, pentru că nu este curent electric.
Ar mai fi nevoie de fonduri pentru refacerea picturii interioare și unele mici reparații. Mi-aș dori să facem aici un mic muzeu, pentru că avem obiecte bisericești valoroase care sunt acum la muzeul din Satu Mare, pentru că aici e periculos. Ar fi nevoie și de un sistem de alarmă”, conchide preotul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: satmareanul.net, voceatransilvaniei.ro, agerpres.ro