Sectorul financiar a continuat să se extindă în anul 2009, dar ritmul de creştere s-a redus semnificativ din cauza turbulenţelor financiare internaţionale care au contaminat pieţele financiare şi economia internă, activele nete din sectorul financiar avansând nominal cu numai 4,1 la sută, conform celui cincilea Raport asupra stabilităţii financiare, realizat de Banca Naţională a României.
Potrivit sursei citate, riscurile s-au amplificat şi au fost necesare infuzii de capital, restructurări ale costurilor şi o mai bună administrare a lichidităţii pentru ca stabilitatea sistemului financiar să nu fie afectată.
Analiştii BNR semnalează însă că sectorul financiar intern este puternic conectat la cel extern, în principal la cel european, prin relaţii de capital ori de finanţare, prin urmare dezvoltarea acestuia şi evoluţia riscurilor depind semnificativ de stabilitatea sistemului financiar internaţional.
Nivelul de intermediere financiară, ca pondere în PIB, a crescut în anul 2009, însă evoluţia a fost favorizată şi de contracţia economică, activele nete din sectorul financiar avansând nominal cu numai 4,1 la sută. Instituţiile de credit şi cele financiare nebancare au continuat să reprezinte peste 90 la sută din sectorul financiar, iar fondurile de pensii private au avut cea mai puternică dinamică.
Acestea deţin în prezent o pondere nesemnificativă în sistemul financiar, dar beneficiază de fluxuri continue de contribuţii ale participanţilor şi vor ajunge, într-un orizont de timp mediu, să administreze un volum important de active financiare. Există însă riscul ca încasările de contribuţii să se diminueze pe termen scurt datorită contextului economic fragil şi dezechilibrelor fiscale.
Sistemul financiar intern este dominat de instituţiile de credit, dar sectoarele asigurărilor şi de investiţii pe piaţa de capital au potenţial ridicat de dezvoltare pe măsură ce procesul de convergenţă a pieţelor financiare interne la cele europene va continua.
Raportul BNR semnalează că sectorul financiar este caracterizat de o sensibilitate ridicată la evenimente adverse pentru că atrage resurse pe termen scurt şi efectuează plasamente pe termen mediu şi lung.
Acest mod de funcţionare nu este omogen la nivelul tuturor instituţiilor financiare, dar într-o anumită măsură este definitor pentru activitatea de intermediere financiară. Şocurile asupra sistemului financiar intern pot fi atât exogene, induse de pieţele financiare externe sau de economia reală, cât şi endogene.
Cele endogene se pot produce la nivelul unuia sau mai multor participanţi şi se pot răspândi în interiorul sectorului financiar prin contaminare pură, determinată de scăderea încrederii în instituţiile financiare, sau prin expunerile bilanţiere şi extrabilanţiere, cu efect de depreciere a activelor, retrageri de fonduri, plăţi ori asumarea de pierderi din participaţii la capital.
Instituţiile de credit au o expunere bilanţieră scăzută în relaţie cu celelalte instituţii financiare. Aceasta a avansat în anul 2009, în principal datorită creşterii activităţii pe piaţa monetară, a randamentelor substanţiale oferite de depozitele bancare şi a preferinţei pentru lichiditate în condiţiile manifestării unei aversiuni faţă de risc semnificative. Însă expunerile rămân la un nivel limitat, iar capitalizarea instituţiilor de credit şi resursele alternative de lichiditate, precum titlurile de stat sau liniile de finanţare, pot atenua eventuale şocuri.
Expunerile instituţiilor financiare pe piaţa de capital sunt nesemnificative, cu excepţia companiilor de asigurări de viaţă, dar şi în acest caz riscul de investiţie este transferat în cea mai mare parte clienţilor.
Riscul indirect, de răscumpărare a poliţelor de asigurare, s-a manifestat în anul 2009, însă nu a afectat stabilitatea financiară a companiilor de asigurări de viaţă, iar redresarea pieţei de capital începând cu trimestrul II din anul 2009 ar putea determina creşterea intrărilor de fonduri în perioada următoare.
Numărul instituţiilor financiare nu a înregistrat evoluţii semnificative pe parcursul anului 2009. Tensiunile din sectoarele financiar şi economic s-au resimţit la nivelul participanţilor, însă fuziunile, achiziţiile sau încetările de activitate au determinat o consolidare doar la nivel sectorial, nu şi în ansamblul sistemului financiar.
Un exemplu în acest sens îl constituie cele două fuziuni înregistrate între fonduri de pensii administrate privat (Pilonul II). Brokerii de asigurare şi instituţiile financiare nebancare de dimensiune redusă s-au extins ca număr, acesta păstrându-se aproximativ constant pentru celelalte categorii de instituţii financiare.
Turbulenţele înregistrate pe pieţele financiare internaţionale au fost resimţite mai întâi la nivelul pieţei de capital, prin creşterea volatilităţii, reducerea lichidităţii şi scăderea cotaţiilor instrumentelor financiare.
Datorită structurii sistemului financiar intern şi expunerilor intersectoriale reduse, aceste evoluţii negative din piaţa de capital nu au avut impact direct asupra celorlalte instituţii financiare.
În următoarea etapă a dezvoltării tensiunilor globale, restrângerea lichidităţii la nivelul sistemului financiar internaţional şi deteriorarea activităţii economice din tarile dezvoltate, în special pentru partenerii comerciali ai României, au determinat reducerea activităţii de creditare şi intrarea în recesiune a economiei interne, iar aşteptările pesimiste ale participanţilor din sectorul financiar şi economia reală au accentuat dezechilibrele.
Prin urmare, calitatea portofoliilor de credite deţinute de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare s-a deteriorat, iar creşterea şomajului şi reducerea veniturilor au afectat contribuţiile încasate de fondurile de pensii private în ultima parte a anului 2009. Companiile de asigurări au resimţit recesiunea economică, însă din punct de vedere al stabilităţii financiare, impactul nu a fost atât de puternic.
Datorită politicii de expansiune a cotei de piaţă, a costurilor ridicate pe segmentul poliţelor auto şi creşterii semnificative a rezervelor tehnice constituite pentru asigurările RCA, companiile de asigurări au înregistrat evoluţii negative ale rentabilităţii înaintea declanşării turbulenţelor financiare internaţionale.
Recesiunea economică a determinat scăderea ritmului de expansiune a pieţei asigurărilor, având loc chiar o contracţie la nivelul asigurărilor de viaţă, dar restructurarea cheltuielilor, veniturile importante din plasamente şi infuziile de capital au condus la creşterea indicatorilor de rentabilitate începând cu primul semestru din 2009.
Instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare şi-au mărit nivelul capitalurilor pentru ca deteriorarea portofoliilor de credite să nu le afecteze stabilitatea financiară.