O misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional soseşte miercuri, 14 iulie, la Bucureşti pentru a discuta cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a anunţat, într-un comunicat, şeful Biroului FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
„La cererea ANAF, o misiune de asistenţă tehnică din partea Departamentului de afaceri fiscale al FMI va vizita Bucureştiul în perioada 14-28 iulie, pentru a consilia experţii ANAF cu privire la măsurile pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor. Echipa experţilor fiscali ai FMI, condusă de Thomas Martin Story, va revizui stadiul recomandărilor făcute anul trecut de o echipă similară a Fondului şi va consilia experţii ANAF în privinţa utilizării cât mai eficiente a tehnologiei informaţiilor’, precizează comunicatul FMI.
În perioada 26 iulie – 4 august, se va afla la Bucureşti şi o delegaţie a FMI condusă de Jeffrey Franks, şeful misiunii pentru România, care va evalua performanţele economice recente ale României, în conformitate cu prevederile Acordului Stand-By şi ale Scrisorii de Intenţie. Vizita acestei misiuni va avea ca scop întocmirea raportului pentru eliberarea celei de-a şasea tranşe, în valoare de 900 de milioane de euro, din cadrul împrumutului de 13,6 milioane de euro acordat de FMI.
Din pachetul de sprijin în valoare totală de 20 de miliarde de euro, România a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.