Prognoza meteo pentru luna august: Vreme caldă și precipitații reduse
Temperaturi peste medie în majoritatea țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru luna august, anticipând o vreme predominant caldă, cu temperaturi ce vor depăși valorile normale specifice acestei perioade. De asemenea, se estimează că precipitațiile vor fi rare și în cantități reduse.
În prima săptămână a lunii, între 1-8 august, meteorologii prevăd temperaturi ușor mai ridicate în vestul României. În restul țării, valorile termice se vor menține aproape de media sezonieră.
Regimul pluviometric deficitar
Conform ANM, regimul de precipitații va fi deficitar pe parcursul întregii luni, cu accent pe regiunile vestice și nord-vestice ale țării.
Între 8-15 august,se estimează că temperaturile vor reveni la normal în majoritatea zonelor din România. Totuși, deficitul de precipitații va persista în partea vestică și nord-vestică.
Prognoza pentru mijlocul lunii
Meteorologii anunță că între 15-22 august se preconizează o creștere a temperaturilor medii,mai ales în regiunile din vest. Regimul pluviometric va rămâne ușor deficitar la nivel național.
La finalul lunii august, între 22-29 august, se anticipează valori termice superioare celor normale pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, cu un accent special pe zona vestică.
În ceea ce privește ploiile, acestea vor fi local deficitare în sudul și centrul țării dar și la munte; restul regiunilor vor avea un nivel al precipitațiilor apropiat de cel obișnuit.
Avertizări meteorologice emise
Pe site-ul oficial al ANM este disponibil un cod galben care avertizează asupra unui val de căldură ce va afecta România între 28-29 iulie. În această perioadă sunt așteptate condiții de disconfort termic ridicat mai ales în vest și local în sud.
Temperaturile maxime ar putea varia între 33 și 37 grade Celsius iar indicele temperatura-umezeală (ITU) ar putea depăși pragurile critice ale confortului termic. Sâmbătă (30 iulie), disconfortul termic va continua să fie resimțit intens iar instabilitatea atmosferică este prognozată să crească treptat pe parcursul zilei.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCum se verifică o mașină din import înainte de avans și ce poate ascunde un istoric fără daune înregistrate
BravonetMichael Rosenbaum a plecat din „Smallville” după o ofertă pe trei ani fără mărire de salariu
LylaPersoanele de peste 110 ani au o proporție mai mare de celule imunitare specializate
Revista IoanaCum compari ofertele de electricitate în octombrie 2026 și când poți păstra prețul vechi la Hidroelectrica
News24Rapidiștii caută familia copilului care a intervenit pentru profesoara sa, ca să îi ofere cadouri
Dolce SportTottenham obține prima victorie în campionat, 3-1 cu Coventry, la revenirea lui Kulusevski