Primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, este urmărit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru folosire a influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Gheorghe Ștefan, președinte al organizației locale a unui partid politic, este acuzat și de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite.
El a fost miercuri la DNA pentru a i se comunica acuzațiile.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri , în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, începând cu 2009, Gheorghe Ștefan a administrat în fapt, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuși, care au acceptat să figureze formal ca asociați și administratori.
„SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat și a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiți clienți și a achiziționat, de la o serie de furnizori, bunuri și servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerț, implicând circulația banilor. Aceste operațiuni financiare ca acte de comerț, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ștefan, sunt incompatibile cu funcția pe care o deținea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamț și sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite”, se arată în comunicat.
DNA precizează că pentru a-și asigura o parte din aceste sume (cele rezultate din contractele încheiate de SC Strong Montaj SA cu autoritățile contractante, comune din județul Neamț — Tazlău, Gherăești și Drăgănești—, care se bucurau de finanțare din partea bugetului de stat conform HG 577/1997), Gheorghe Ștefan, deținătorul unei funcții de conducere în cadrul unui partid politic a folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influența sa în relația cu funcționari publici din cadrul unor instituții.
„Este de precizat că necesarul de fonduri bănești de la bugetul de stat pentru finanțarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunelor, lucrări acceptate în programul prevăzut în HG 577/1997, era evaluat anual de consiliile județene, după consultarea autorităților contractante locale. Propunerea de finanțare se trimitea MDRT, care comunica valoarea anuală a fondurilor alocate (de regulă insuficiente pentru a acoperi necesarul). Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul județean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT iar după aprobarea listelor, se făcea plata”, susțin procurorii.
Sursa citată menționează că pentru a controla modul de repartizare a banilor alocați de la bugetul de stat, Gheorghe Ștefan a susținut o anumită persoană să ocupe funcția de consilier personal al președintelui Consiliului Județean Neamț.
„În afara atribuțiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ștefan. În această modalitate, Gheorghe Ștefan a reușit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcționeze sume de bani, în special către acele autorități publice locale care aveau încheiate contracte cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA. Prin urmare, folosindu-se de influența sa (…), Gheorghe Ștefan a asigurat finanțarea lucrărilor executate de societatea comercială care-i aparținea și pe care o administra în fapt”, se mai arată în comunicat.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)