”A lucra cu Carlos Kleiber era o fericire incredibilă: de fiecare dată aveam sentimentul că mă depășesc, într-atât eram de inspirată de muzicalitatea și de personalitatea sa. Întâlnirea noastră a fost excepțională și ea m-a împins incontestabil dincolo de posibilitățile mele naturale. (…) Niciodată nu am întâlnit un asemenea perfecționist și sunt foarte tristă că și-a întrerupt cariera, căci era singurul șef de orchestră — și totuși eu am lucrat cu cei mai buni — care respira odată cu muzica. Pentru mine, Carlos Kleiber și Sandor Vegh sunt cele două personalități (în sensul de veritabili artiști) ai secolului nostru. (…) Bineînțeles, am lucrat și cu Hebert von Karajan, în special pentru ‘Nunta lui Figaro’ în producția lui Jean-Pierre Ponnelle, la Viena. Dădusem audiție la el pentru ‘Pamina și Gilda’ la Filarmonica din Berlin, după debutul meu, din 1974, cu ‘Boema’, la Scala. Fusese încântat și mă angajase pentru Susanna… În realitate, nu corespundeam într-adevăr vocii instrumentale pe care o căuta… și nu eram prea docilă!”, spunea artista într-un interviu, în 1990.
Dacă ar fi să aleagă un rol, cel mai drag, din întreaga carieră, acela ar fi Violeta.
”Mi-au plăcut toate rolurile și m-am dăruit fiecăruia dintre ele: bineînțeles Violeta îmi este foarte dragă, dar le-am iubit și pe Tatiana, Antonia, Mélisande, Pamina, Susanna și Mimi”.
Cât privește scena de care o leagă cele mai frumoase amintiri și momente, aceasta este Covent Garden, unde a cântat peste 20 de ani.
A făcut un neuitat cuplu cu Placido Domongo în ”Traviata” și ”Rigoletto” de Verdi, ”Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach, dar și în ”Elixirul dragostei” de Donizetti, ”Carmen” de Bizet, ”Beatrice și Benedict” de Berlioz, ”Louise” de Charpentier și ”Gianni Schicchi” de Puccini.
Cu Luciano Pavarotti a apărut în ”Favorita” de Donizetti, ”Boema” de Puccini și ”Idomeneo” de Mozart. În viață, disciplina, seriozitatea și precauția i-au fost coordonatele de bază.
Nu și-a depășit niciodată limitele vocale și rezistența fizică, încadrându-se, după propriile-i mărturisiri, în 35 de spectacole și câteva concerte sau recitaluri pe an.
Ileana Cotrubaș s-a retras din activitatea muzicală în 1990. Cu toate acestea, ea nu s-a retras definitiv din viața muzicală, predând lecții tinerilor cântăreți și ținând cursuri de măiestrie. Celebra soprană Angela Gheorghiu a fost eleva sa.
”Multă lume mă întreabă de ce vreau să mă retrag, dat fiind că aș putea să mai cânt încă 4-5 ani; găsesc însă că mai bine sau mai mult decât am făcut până acum, nu se va putea. Eu mi-am îndeplinit toate idealurile, vocea îmi mai sună încă, dar mi-am respectat întotdeauna limitele și cred că am făcut bine. (…) Nu regret nimic, nici scena, nici succesele, și trăiesc foarte fericită: vocea o mai am și cânt pentru mine… Aș putea chiar să mai dau câte un recital cu melodii pentru prieteni!””, spunea, într-un interviu, în 1990, soprana.
A scris o carte — ”Adevărurile operei”, în care sunt adunate idei în care artista în care a crezut întotdeauna.
„Niciodată nu mă gândisem să abordez o autobiografie, ca atâția alții dinaintea mea! Dar ceea ce se întâmplă în operă m-a convins că este de datoria mea să trag un semnal de alarmă și de revoltă împotriva dictaturii tuturor acelor regizori care sunt pe cale să distrugă arta lirică! Acești oameni se pretind creatori, dar nu sunt decât niște reproducători: creația există deja, iar talentul lor ar trebui să constea în arătarea, cât mai fidel posibil, a geniului lui Verdi, Mozart sau Wagner”, spunea artista, referindu-se la carte.
A locuit câțiva ani la Viena, câțiva ani la Londra, zece la Monte Carlo, ocazional la New York, iar în 2007 a revenit la Viena, unde duce o viață obișnuită — citește, merge la spectacole și concerte, împărtășește din tainele sale artistice tinerilor soliști. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)