Aplicarea măsurii privind recalcularea pensiilor speciale va determina o reducere a cheltuielilor bugetare lunare cu circa 21,5 milioane lei/lună, în 2010 plusul la bugetul de stat fiind estimat la 86,897 milioane lei, conform Notei de Fundamentare a proiectului Legii privind metodologia de recalculare a pensiilor acordate în baza unor legi speciale .
Măsurile care se intenţionează a fi adoptate prin acest proiect de lege se adresează unor categorii beneficiari ai pensiilor de serviciu acordate în baza unei legi speciale, şi anume:
- pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
- pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
- pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
- pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;
- pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi
- pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.
Conform Notei de Fundamentare, avându-se în vedere evoluţia crizei economice în anul 2009, precum şi extinderea consecinţelor acesteia în cursul anului 2010, se impune adoptarea de măsuri în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a României, precum şi pentru atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010.
‘Luându-se în considerare faptul că diminuarea dezechilibrelor existente şi menţinerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele de bază ale relansării economice, se impune adoptarea unor măsuri pentru continuarea eforturilor de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010′, precizează documentul.
De asemenea, luarea acestor măsuri se impune şi pentru menţinerea acordurilor cu organismele financiare internaţionale.
Potrivit unei revizuiri recente a estimărilor Băncii Mondiale, în urma consultărilor privind măsurile de reformă a legi pensiilor din România, se evidenţiază că la nivelul anului 2050, deficitul creat de cheltuielile cu pensiile din PIB, prin păstrarea sistemului actual, va ajunge la circa 12 la sută.
În prezent, în România, vârsta medie reală de pensionare este prea scăzută, aceasta fiind de 54 ani şi 7 luni, faţă de vârstele standard de pensionare cerute de legislaţia în vigoare în ianuarie 2010, de 58 ani şi 9 luni pentru femei, respectiv 63 ani şi 9 luni pentru bărbaţi.
Una dintre cauzele esenţiale ale reducerii vârstei standard de pensionare o reprezintă vârstele mult mai reduse practicate de actualele sisteme de pensii speciale, cum ar fi 50 de ani pentru personalul navigant din aviaţia civilă, 60 de ani pentru personalul auxiliar din tribunale şi curţi de apel.
‘Neadoptarea acestor măsuri ar duce la pierderea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, cu consecinţa creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice, precum şi la creşterea excesivă a deficitului bugetar’, se menţionează în Nota de Fundamentare.