Responsabilitatea de a dovedi că nu există niciun risc de muncă forțată impusă de stat în lanțurile lor de aprovizionare ar trebui să revină companiilor, nu autorităților naționale, a declarat într-un interviu pentru EUobserver Samira Rafaela, membru marcant al Parlamentului European, care a declarat că Parlamentul European este „de partea corectă” atunci când solicită inversarea sarcinii probei planificate în zonele și sectoarele cu risc ridicat.
În opinia sa, „Există atât de multe exemple în care nu mai avem nevoie de dovezi”, a spus ea, vorbind în afara negocierilor trilaterale care au început marți (30 ianuarie), după ce statele membre au deblocat în cele din urmă negocierile.
În afirmaţiile sale, europarlamentarul Samira Rafaela a spus,”Știm, de exemplu, că în Turkmenistan, în China, există muncă forțată impusă de stat”, a adăugat Rafaela, citând diverse rapoarte cu dovezi ale muncii forțate a uigurilor în domeniul produselor marine sau a angajaților din sectorul public care culeg bumbac în Turkmenistan.
În prezent, UE lucrează la noi norme care vor permite autorităților sale să investigheze, să interzică și să retragă un produs de pe piața unică dacă în lanțul de aprovizionare este folosită munca forțată, indiferent dacă articolul este produs în UE sau importat în UE.
Cu toate acestea, de când Comisia a propus regulamentul în septembrie 2022, cele trei instituții ale UE au avut poziții foarte diferite – în special în ceea ce privește despăgubirile pentru victime, proprietatea investigațiilor și munca forțată impusă de stat.
Pentru negociatorii Parlamentului în acest dosar, reparațiile pentru victime reprezintă o prioritate cheie, dar Rafaela nu vrea să vorbească acum de „linii roșii”, deoarece consideră că trilogurile ar trebui să rămână un dialog deschis și constructiv.
Europarlamentarul liberal olandez consideră că UE nu ar trebui, pe de o parte, să elimine stimulentul economic pentru companii de a reduce prețurile prin utilizarea muncii forțate), dar să nu ofere nimic celor aproape 28 de milioane de persoane din întreaga lume care se aflau în această situație în 2021.
În viziunea sa, „UE trebuie să își asume responsabilitatea ca un campion al drepturilor omului”, a adăugat ea, subliniind că remedierea este deja inclusă în Directiva privind obligația de diligență a întreprinderilor și că aceasta trebuie să fie o condiție necesară pentru ridicarea interdicției odată ce există dovezi că nu se utilizează munca forțată în lanțurile de aprovizionare.
În schimb, Rafaela nu poate dezvălui informații despre negocierile tripartite în curs de desfășurare. Dar dacă oricare dintre prioritățile Parlamentului va fi contestată, ea este destul de clară că ambii raportori vor lua poziție.
Dar pentru organizațiile societății civile, cum ar fi Anti-Slavery International, eliminarea oricărei referiri la măsuri de remediere din poziția consiliului este, de asemenea, o preocupare majoră.
În opinia sa, „Cumpărătorii europeni vor fi stimulați să se dezangajeze de furnizorii cu risc pentru a-și muta producția în altă parte, iar victimele muncii forțate vor rămâne fără nicio pârghie pentru a lupta pentru condiții de muncă decente”, a declarat Helene de Rengerve, consilierul său principal pentru UE, înaintea trilogiilor.
Iar remedierea nu este singura preocupare a ONG-urilor, întrucât statele membre au propus ca țările terțe în care se presupune că au loc abuzuri să conducă anchete, să furnizeze informații relevante sau să verifice dovezile existente privind riscul de muncă forțată.
La rândul său, „Țările terțe nu ar trebui să primească undă verde pentru a-și „marca singure temele””, a declarat Steve Trent, CEO și fondator al Environmental Justice Foundation (EJF), adăugând că, dacă autoritățile UE nu pot verifica autenticitatea investigațiilor, orice interdicții ar fi serios slăbite.
Aşadar, „Aici intervine rolul Comisiei Europene, ca această altă autoritate competentă care își poate folosi pârghiile pentru a face astfel de investigații”, a spus Rafaela.
Iar în cazurile de necooperare din partea regimurilor în care există dovezi de risc ridicat de muncă forțată impusă de stat (care afectează aproximativ 3,9 milioane de persoane în întreaga lume), sarcina probei ar trebui să fie inversată asupra companiilor, astfel încât acestea să nu poată evita investigația, a explicat eurodeputata.
Însă, „Nu spunem că există o inversare a sarcinii probei pentru toată lumea și pentru fiecare operator economic în parte”, a spus Rafaela. „Noi am țintit-o cu adevărat”.
Parlamentul se așteaptă ca executivul UE să vină cu o listă de zone geografice și sectoare cu risc ridicat în care se va aplica o prezumție de muncă forțată, eliminând sarcina probei de la autoritățile naționale și punând-o pe seama companiilor.
Un alt trilog este așteptat săptămâna viitoare, pe 4 sau 5 martie, și, deși timpul este scurt, dosarul este o „prioritate” pentru președinția belgiană a UE, a declarat un diplomat european.
Producătorii de automobile în centrul atenției
În prezent, aproape zece procente din aluminiul mondial, un element-cheie în producția de automobile, este produs în regiunea chineză Xinjiang, unde guvernul supune uigurii și alte grupuri musulmane turcești la muncă forțată, a declarat Human Rights Watch.
Un nou raport publicat joi (1 februarie) dezvăluie modul în care aluminiul produs în regiunea chineză Xinjiang este expediat în alte regiuni ale țării, topit pentru fabricarea unor produse precum vehiculele și introdus nedetectat în lanțurile de aprovizionare naționale și globale.
Astfel, „Confruntați cu o industrie a aluminiului opacă și cu amenințarea represaliilor guvernului chinez pentru investigarea legăturilor cu Xinjiang, producătorii de automobile în multe cazuri rămân inconștienți de amploarea expunerii lor la munca forțată”, se arată în raport.
Concret, analiza s-a concentrat asupra a cinci mari companii – BYD (China), General Motors (SUA), Tesla (SUA), Toyota (Japonia) și Volkswagen (Germania) – și a concluzionat că unele dintre ele și-au slăbit standardele privind drepturile omului în cadrul întreprinderilor lor mixte din China, sporind riscul de muncă forțată în Xinjiang.
Despre acestea, BYD, General Motors și Toyota nu au răspuns la întrebările HRW cu privire la cartografierea lanțului de aprovizionare sau la monitorizarea operațiunilor lor din China.
Pe de altă parte, compania europeană Volkswagen a declarat că nu este responsabilă, în conformitate cu legislația germană, pentru impactul asupra drepturilor omului al societății sale mixte din China, chiar dacă produce și vinde mașini sub marca sa în această țară.
Aşadar, „Consumatorii nu ar trebui să fie nevoiți să cumpere sau să conducă vehicule care au legături cu abuzurile grave din Xinjiang”, conchide raportul HRW.
Sursa: euobserver.com