Guvernul va elimina în această toamnă impozitul minim pentru firme, a declarat vineri, 15 iulie, primul-ministru Emil Boc. „Am apreciat şi am spus demult că acest impozit minim şi-a produs efectul pe care l-am dorit şi în această toamnă va fi eliminat”, a spus Emil Boc.
Întrebat de jurnalişti dacă în urma eliminării impozitului minim pentru firme se va introduce un impozit forfetar, şeful Executivului a susţinut că detaliile vor fi oferite de Ministerul Finanţelor.
Aflat la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor din România, Boc a subliniat că Executivul va insista pentru menţinerea cotei unice de impozitare de 16 la sută, arătând că un impozit în trepte nu ar aduce venituri suplimentare la buget.
„Cota unică de impozitare de 16 la sută va fi menţinută. O spun sincer, impozitarea progresivă nu aduce ceea ce cred unii, că poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cotă progresivă în România şi ponderea veniturilor în PIB tot 30 la sută-31 la sută a fost, deci n-a fost un surplus.
Dimpotrivă, în 2005, odată cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor şi nu a scăzut. Deci, nu avem motive să spunem că ar trebui eliminată şi este şi un semn de stabilitate şi coerenţă a activităţii economice şi a susţinerii mediului de afaceri”, a spus primul-ministru.
Boc a reiterat că Guvernul şi-a pus la dispoziţia Parlamentului mandatul, pentru a proteja cota unică de impozitare.
„Acest Guvern pe care îl reprezint şi-a pus mandatul pe masă în faţa Parlamentului pentru a apăra cota unică şi TVA-ul (…), punând în joc chiar mandatul Guvernului. N-am avut nicio ezitare să fac asta. După decizia Curţii Constituţionale, din nefericire, n-am avut alternativă decât de a proceda la măsura TVA-ului, pentru a putea păstra echilibrul bugetar”, a spus şeful Executivului.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România şi Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri au lansat vineri Carta Albă a IMM-urilor.