Preşedintele rus Dmitri Medvedev a ridicat joi, 12 august, starea de urgenţă în trei din cele şapte regiuni afectate de incendiile de pădure, dar situaţia rămâne periculoasă lângă centrul nuclear din Sarov, dar şi în zonele contaminate din apropierea centralei de la Cernobâl.
‘Starea de urgenţă este menţinută în patru teritorii: regiunile Mordovia, Moscova, Nijni Novgorod şi Riazan’, ea este anulată ‘în regiunile Vladimir, Mari El şi Voronej’, regiuni în Rusia occidentală şi centrală, a anunţat Dmitri Medvedev, în cadrul unei reuniuni la Taganrog, în sud-vestul ţării.
Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a indicat joi că suprafaţa cuprinsă de incendiile care fac ravagii în ţară din luna iulie a scăzut cu 81.000 de hectare, dar flăcările au distrus în total peste 800.000 hectare şi au făcut 54 de morţi, potrivit unui bilanţ oficial.
Lupta împotriva flăcărilor continua lângă Sarov, unde se află un important centru de retratare nucleară, în regiunea Nijni Novgorod, la 500 kilometri est de Moscova.
Un nou focar s-a declanşat în zonă miercuri şi un purtător de cuvânt al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă de la faţa locului a indicat pentru AFP că încă 70 de oameni au fost desfăşuraţi suplimentar pentru a se alătura celor 3.400 care luptă cu flăcările de peste o săptămână.
‘Două avioane şi două elicoptere sunt în zonă’, a mai indicat el. Un tren special echipat cu cisterne cu mari cantităţi de apă se află de asemenea la faţa locului, în timp ce traficul feroviar în zonă a fost întrerupt.
La sol, pompierii par depăşiţi de situaţie, potrivit unui jurnalist al AFP la faţa locului. Doi soldaţi au murit la începutul săptămânii în lupta cu flăcările.
Incendiile de pădure s-au apropiat săptămâna trecută de acest centru. După ce au negat orice pericol, autorităţile au afirmat la 4 august că au evacuat toate materialele fisibile şi explozibilii din acest centru, iar luni au spus că au readus aceste echipamente la Sarov, incendiile fiind oficial sub control.
Un alt subiect de îngrijorare există în Ucraina, unde Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a indicat joi că mai multe hectare de turbă sunt în flăcări de trei zile, la numai 60 de kilometri sud de fosta centrală nucleară sovietică Cernobâl, locul celei mai mari catastrofe nucleare în 1986.
Incendiul care s-a declanşat luni, în localitatea Sosnivka, la 60 kilometri nord de Kiev, ‘nu prezintă pericol’, a dat asigurări purtătoarea de cuvânt a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, Viktoria Ruban.
Zona de securitate în jurul centralei are o rază de 30 de kilometri.
Ucraina este afectată, ca şi Rusia vecină, de o caniculă fără precedent, care a provocat incendii de pădure şi de turbă.
Serviciul rus de supraveghere a pădurilor a indicat miercuri că incendiile au distrus din luna iulie circa 4.000 de hectare în zonele contaminate cu elemente radioactive, dintre care 300 de hectare în regiunea Briansk (în vestul Rusiei), în apropiere de Cernobâl.
Experţii ruşi, dar şi cei occidentali au minimalizat pericolul sanitar legat de propagarea radioactivităţii şi autorităţile au dat asigurări joi că nivelul de radiaţie în Rusia este normal.
În ceea ce priveşte capitala rusă, aceasta era în continuare joi acoperită de fumul provenit de la incendiile din jurul ei. Un incendiu s-a declanşat într-un parc imens din interiorul capitalei, dar focul a fost stins de echipele de pompieri mobilizate. Două localităţi au fost evacuate la 100 km est de oraş.
Printre altele, preşedintele Medvedev a declarat joi că aproape un sfert din culturile de cereale au fost pierdute anul acesta din cauza secetei şi a canculei.