Executivul a dat undă verde, miercuri, rectificării bugetare, prin care sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială, cu scopul de a evita „declanşarea unor conflicte sociale”, scrie Gândul.
„Prin rectificarea bugetară pe care am avut-o în vedere am realizat o prioritizare a investiţiilor publice din România, astfel încât fiecare minister a fost mandatat şi obligat să-şi stabilească ce obiective de investiţii finalizează în 2010 şi să aloce cu prioritate bani pentru finalizarea acestora şi, în subsidiar,pentru lucrările de investiţii care urmează să fie finalizate în anii următori, în special în 2011″, a anunţat premierul Emil Boc. El a şi prezentat, în linii generale, pentru ce ar mai avea bani Cabinetul în acest an la capitolul investiţii.
• Din banii pe care îi avem la dispoziţie anul acesta să finalizăm, în cadrul Centurii Bucureşti, partea de la Chitila la Voluntari şi să se realizeze obiectivul ca în 2011, în vară, să se poată circula, în regim de autostradă, de la Piteşti până la mare, inclusiv prin finalizarea acestei părţi din Centura Bucureşti, iar în 2011, realizarea tronsonului Cernavodă- Constanţa şi a Centurii de ocolire a Municipiului Constanţa
• Finalizarea Centurii ocolitoare Lugoj
• Finalizarea a 12 km din Autostrada Transilvania de la Câmpia Turzii la Turda
• Finalizarea a 8,4 km din Centura Iaşi
• Finalizarea Centurii Municipiului Caransebeş
• Finalizarea Centurii Sibiu
• Finalizarea Centurii Cluj-Napoca
• Finalizarea a 70 km a drumului Focşani- Ojdula
• Finalizarea a 1.396 de locuinţe pentru tineri
• Finalizarea a 300 de km de drumuri comunale şi drumuri judeţene
• Finalizarea reţelelor de apă în 104 localităţi din aproape toate judeţele
• În cadrul programului de reabilitarea termică a blocurilor vor fi finalizate 29.960 de apartamente
• În 17 localităţi va fi finalizat sistemul integrat de apă