Fiecare creatură are un scop. Sistemul va deveni „dezechilibrat” numai dacă este incorect administrat de oameni. Înainte de a începe să combateţi „paraziţii”, ar trebui să vă gândiţi care sunt cauzele acestei prezenţe dăunătoare şi să schimbaţi condiţiile. Problemele trebuie rezolvate la sursă. Nu este suficient să tratezi doar simptomele, scrie Sepp Holzer în cartea sa ” Permacultura. Ghid practic pentru agricultura la scară mică”.
Cu cât este mai diversificat sistemul, cu atât va fi mai stabil. Monoculturile sunt medii favorabile pentru apariţia bruscă pe scară mare a unui singur fel de creatură, pentru că acestea găsesc un surplus de hrană. „Paraziţii” sar de la o plantă cu care se hrănesc la alta, pentru că duşmanii lor naturali nu găsesc condiţiile corespunzătoare în acest pustiu. Într-o policultură,aceste probleme nu pot apărea niciodată, deoarece există mereu o mare varietate de plante disponibile. Răspândirea bolilor este de asemenea controlată de această diversitate.
Vietăţile valoroase, folositoare şi benefice au nevoie de medii potrivite şi de locuri unde să se ascundă şi să hiberneze singure.
„Nu îmi pot aminti decât câteva momente în care populaţia de fluturi albi ai verzei a fost cu mult mai mare şi s-a abătut asupra răzorului nostru de zarzavaturi”, povesteşte Sepp Holyer. Această suprapopulare poate fi explicată prin fluctuaţii naturale continue în cadrul populaţiei de dăunătorişi de vietăţi folositoare. Natura lucrează folosind sistemul cererii şi ofertei.
O creştere în număr a vieţuitoarelor folositoare va compensa din nou,după o vreme, creşterea în număr a dăunătorilor.Dacă apelaţi la folosirea chimicalelor în aceste situaţii, aceasta va avea efectul contrar, deoarece numeroşi dăunători sunt mai rezistenţi la pesticide decât prădătoriilor naturali.
Aşadar, o parte din dăunători vor supravieţui atacului şi toate vietăţile folositoare vor muri, ceea ce poate face următorul val de daune mult mai mare.Am ţinut sub control suprapopularea cu fluturi albi ai verzei din răzorul cu zarzavaturi prin stropirea verzelor cu un îngrăşământ lichid compus din pelin alb, urzici, rădăcină de genţiană şi coada calului.
Unele dintre cele mai importante vietăţi din grădină sunt: năpârcile, şopârlele, aricii, păsările, amfibienii, păianjenii şi acarienii prădători. Sunt, de asemenea, şi multe insecte,cum ar fi buburuzele, carabidele, sirfidele, insectele din familia Chrysopidae, urechelniţele şi libelulele.
Nu este nevoie decât de o cantitate mică de energie pentru a le oferi tuturor acestor ajutoare un habitat potrivit. Cel mai important lucru este ca grădina să fie bine structurată şi să se reziste tentaţiei de a face totul doar linii drepte şi curăţat cu grijă.
Vieţuitoarele au nevoie de locuri în care să se ascundă, să cuibărească şi să hiberneze, şi de o mare varietate de hrană pentru a fi fericite.Marginile grădinii sunt potrivite în mod deosebit pentru asta. Aici puteţi să creşteţi, spre exemplu, fructe sălbatice şi garduri vii cu flori, sau chiar şi o varietate de flori sălbatice diverse.
Puteţi pune aclo buturugi sau trunchiuri de copaci găunoase şi noduroase. Acestea pot oferi zone bune pentru înmulţirea acestor vietăţi şi sunt şi foarte plăcute privirii. Grămezile de lemne, crengi sau vreascuri pot, de asemenea, îndeplini acest scop.
Păsările şi liliecii pot fi încurajaţi cu ajutorul cutiilor de cuibărit şi prin boabele şi fructele care cresc pe un gard viu fructifer sălbatic. Pietrele sau movilele de pietre pot de asemenea oferi habitate variate, care pot fi combinate chiar şi cu o spirală de ierburi dacă sunt folosite cu grijă. Zonele de apă şi mlaştinile îmbogăţesc foarte mult o grădină, deoarece acolo se poate dezvolta o populaţie de amfibieni şi libelule.
Şoarecii de câmp
Şoarecii de câmp apar arareori în grădina noastră în număr îndeajuns de mare încât să provoace daune.Ei rod rădăcinile multor plante şi arbuşti.Cu toate acestea, nu există nici o pierdere completă de recoltă, deoarece mâncarea este de ajuns pentru toată lumea. În zonele care au fost mâncate, arbuştii individuali se pot repara rapid şi în jurul lor vor creşte multe rădăcini fibroase noi.
Şoarecii de câmp iau cu ei multe bucăţi de rădăcină şi le depozitează pentru iarnă sau le dau de mâncare puilor lor. Cu toate acestea, ei pierd regulat bucăţi individuale de rădăcină prin vasta lor reţea de tuneluri. Aceste tuneluri sunt dărâmate de ploaie sau sunt colonizate de alte animale, iar şoarecii de câmp trebuie să le reconstruiască. Rădăcinile pierdute de barba-caprei, salată de iarnă, topinambur sau morcov încep să încolţească în tuneluri şi noi plante se dezvoltă în locurile cel mai puţin probabile şi în zonele cele mai neospitaliere. Tunelurile înseşi drenează apa în exces şi aerează solul.
În loc să capturaţi, să otrăviţi sau să gazaţi dăunătorii, este mai bine să luaţi în considerare ciclurile naturii. Dacă laşi şoarecii de câmp să lucreze pentru tine, vei avea sol aerat, afânat şi bine-drenat şi, de asemenea, o vegetaţie luxuriantă, diversă. În plus, otrăvirea şi gazarea contaminează solul. Dacă şoarecii sunt exterminaţi pe scară mare, solul nu va mai fi bine drenat sau aerat; el se va întări şi va deveni mai acid şi acoperit cu muşchi. Asta va duce la pierderea habitatului multor plante.
Plantele-momeală sunt plante gustoase în mod special, pe care animalele preferă să le mănânce. Dacă au destule la dispoziţie, şoarecii de câmp nu vor ataca pomii fructiferi.