Luna februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Ziua are 11 ore iar, noaptea are 13 ore.
Noi folosim calendarul gregorian, care este derivat din calendarul iulian. Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Anul 2014 este an comun de 365 zile, luna februarie având 28 zile.
Iniţial, romanii au folosit calendarul grecesc, care era bazat pe 10 luni (ignorând complet cele 61 de zile de iarnă). Pompilius, al doilea rege al Romei, a recalculat calendarul şi a introdus două luni pentru perioada de iarnă. Luna ianuarie a fost introdusă la începutul calendarului, iar februarie, la sfârşit. În 452 î.Hr., februarie a fost mutat între ianuarie şi martie.
Denumirea lunii februarie derivă de la latinescul ”februarius” — de la ”februa” — luna în care avea loc Festivalul de purificare. Purificarea era menită caselor şi câmpiilor, astfel lucrurile vechi din case erau aruncate iar, pământul era pregătit pentru însămânţările de primăvară.
Mai mult timp decât numele efemere date de împăraţii romani au rezistat numele introduse de Charlemagne. El a redenumit toate lunile cu denumiri agricole în vechea limbă germană. Aceste nume au fost folosite până în secolul al XV-lea şi, cu unele modificări, până în secolul al XVIII-lea; astfel, ”Hornung”, care însemna ”bastard”, corespundea lunii februarie.
În tradiţia noastră populară, luna februarie se numeşte: Faur.
Denumirea de Faur este legată de meşterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecţionează fiarele sau cuţitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile sau 29 în anii bisecţi, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.
În tradiţia populară timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde şi zâmbeşte, e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele.
Conform datinei populare, în februarie se încheie şezătorile şi, împreună cu acestea, distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă.
Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele.
- Povestea lui Februarie
A fost odată un om pe care îl chema Anul, care avea 12 feciori numiţi precum se numesc pe la noi lunile anului: Ianuar, Februar, Martie şi aşa mai departe. Altă avere nu avea omul decât o vie. A dat Dumnezeu şi au cules şi ei via, ca tot omul, şi vinul ce le-au ieşit l-au pus tot într-un singur butoi. După ce au pus vinul în butoi, s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea. Bun şi făcut.
Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu tibişirul câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat. Apoi, că să nu fie neînţelegeri, fiecare şi-a pus canaua (robinetul) lui. Februar, fiind cel mai mic, şi-a pus canaua jos de tot, aproape de doagă, că aşa era pe vremuri, cel mai mic la urmă. Fiecare dintre fraţi dorea să aibă ultimul vin nebăut în butoi, ca să facă în necaz celorlalţi că nu au economisit, cum e omul nostru, care mai de care mai moţat. Februar, fire mai altfel decât ceilalţi fraţi, a început să tot bea din canaua lui. Când îl căuta omul, tot vesel şi plin de vorbă îl găsea, trăncănea verzi şi uscate şi tot fluierând mergea. Ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau: „Repede, repede isprăveşte el vinul şi să-l vedem ce face!”
Îi vine pofta lui Ianuar să-şi guste şi el vinul. Suceşte de cana şi vin nu curge deloc. Încearcă şi ceilalţi, vin nici un pic nu mai aveau, numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea. Fraţii, supăraţi, au luat-o la goană după Februarie, să-l prindă şi să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută. Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau râdea ca un copil. De atunci, se zice ca luna februarie poartă numele lui Februar şi e schimbătoare — aci cald, aci viscol, aci frig — după felul cum a fost când l-au alergat fraţii lui.