Cercetările arheologice efectuate în perimetrul actual al judeţului Vaslui au scos la iveală numeroase vestigii materiale paleolitice (Măluşteni, Arsura, Curteni, Huşi ş.a.), neolitice (Vaslui, Poieneşti, Curteni, Coşeşti, Igeşti ş.a.) şi din Epoca bronzului (Tojmeşti, Ghermăneşti, Bârlad, Zăpodeni ş.a.). Epoca fierului este bine ilustrată prin descoperirile de la Trestiana, Zăpodeni, Vaslui, Arsura, Bârzeşti, Olteneşti, Mărăşeni. Deosebit de importante sunt vestigiile găsite la Rădăeşti şi Dodeşti, care atestă o locuire neîntreruptă din Comuna primitivă şi până în epoca prefeudală.
Traco-geţii au avut o importantă cetate pe teritoriul actual al comunei Arsura (sec. IV-II î.Hr.), iar aşezările geto-dacice, identificate în arealele localităţilor Râşeşti, Vetrişoaia, Igeşti, Albeşti ş.a., se remarcă prin bogăţia şi varietatea vestigiilor dezvăluite.
În sec. I î. Hr. teritoriul actual al judeţului Vaslui făcea parte integrantă din statul dac centralizat şi independent condus de Burebista. Cu toate că ţinuturile vasluiene de astăzi nu au fost incluse în graniţele administrative ale Daciei romane, ele au fost antrenate în schimburile comerciale şi de altă natură cu civilizaţia romană imperială, prin intermediul castrului roman de la Barboşi (Galaţi) care reprezenta un cap de pod spre teritoriul din afara graniţelor Imperiului. Legăturile populaţiei geto-dacice autohtone cu lumea imperială daco-romană au fost foarte intense, aşa cum o dovedesc tezaurele monetare (denari romani) de la Murgeni, amforele şi fragmentele ceramice (Epureni, Murgeni, Giurcani, Delea, Mânzăteşti), cazanul de bronz de la Ghergheşti ş.a.
Intensa locuire a acestor regiuni în sec. IV-XI este ilustrată de numeroasele aşezări şi vestigii ale populaţiei autohtone descoperite în arealele localităţilor Bogdăneşti, Epureni, Murgeni, Văleni, Bârlad, Dăneşti, Curteni ş.a.
Frecvenţa şi agresiunea populaţiilor migratoare au determinat populaţia autohtonă să se organizeze în ”uniuni de obşti”, cunoscute sub numele de ”ţări” sau judeţe, formaţiuni prestatale cu rol însemnat în procesul făuririi statului feudal românesc Moldova la mijlocul sec. XIV.
Primele atestări documentare ale unor aşezări vasluiene apar în sec. al XII-lea (respectiv Bârladul în 1174) şi continuă până spre mijlocul sec. al XVII-lea, cu o frecvenţă mai mare în sec. al XVI-lea, aşa cum sunt Vaslui (1375), Mânzaţi (1434), Sârbi (1436), Dragomireşti (1439), Huşi (1441), Tuleşti (1443), Crasna (1450), Tunseşti (1453), Rădeni (1498), Cârjoani (1507), Bogdăneşti (1528), Ghicani (1613), Rădăeşti (1617), Giurcani (1635) ş.a.