Coaja merelor
În medicina naturală tradiţională, coaja merelor este considerată un fel de panaceu, fiind folosită, de multe ori, cu un succes extraordinar, în tratarea celor mai grave boli, de la temutul cancer, până la delicatul domeniu al afecţiunilor psihice. Regretatul Valeriu Popa recomanda, de pildă, coaja merelor ca adjuvant în tratamentul schizofreniei şi al psihozelor în general.
Apoi, merele întregi, cu tot cu coajă, au făcut o adevărată carieră în terapia cancerului cu localizări din cele mai diverse. Iar studii ştiinţifice recente confirmă tot mai mult aceste proprietăţi terapeutice cu totul speciale ale merelor, datorate, în mare măsură, substanţelor vindecătoare stocate în coaja lor. Aici, în coajă, găsim, de exemplu, vitamina C organică, care este printre cele mai puternice substanţe anti-cancerigene cunoscute.
Apoi, cvercitina, una dintre substanţele care dau culoarea specifică cojii merelor, a demonstrat la rândul său nişte calităţi antitumorale ieşite din comun. Activitatea psihică este reglată de către vitaminele din complexul B aflate în straturile de la suprafaţa merelor, precum şi de unele flavonoide sau săruri de magneziu.
- Tratamente cu coajă de mere
Boala canceroasă – este ţinută departe de cel puţin zece substanţe conţinute în coaja merelor, acţiunea antitumorală a fiecăreia fiind studiată în detaliu. Vitamina C organică, acidul clorogenic, substanţele care colorează fructele în galben şi roşu sau cele care dau mirosul specific cojii merelor, toate au calitatea de a preveni cancerul prin diverse mecanisme.
Din acest motiv, 500 de grame de mere, cu tot cu coajă, consumate zilnic, sunt un tratament pentru prevenirea cancerului aproape infailibil. Este recomandat ca merele să fie de un roşu cât mai intens, în cazul lor o cantitate mai mare de pigmenţi fiind asociată cu un efect antitumoral mai puternic. De asemenea, s-a observat că merele de mai mici dimensiuni conţin mai multe substanţe anticancerigene decât cele de mari dimensiuni.
Eminentul profesor Ion Brad, celebru între altele pentru studiile sale despre cătină, spunea despre mere că sunt cel mai bun aliment pentru bolnavii de cancer. Consumate rase, pentru a fi mai uşor digerate şi asimilate, ele ajută la înfometarea celulelor tumorale, blocându-le dezvoltarea şi ajutând la prevenirea eventualelor metastaze.
Îmbătrânire prematură – medicul endocrinolog american Christopher Adams, de la Universitatea Iowa, şi-a dedicat mai mult de un deceniu studierii efectelor cojii merelor asupra echilibrului hormonal. Astfel, el a identificat în acest fruct mai multe substanţe care au un efect anti-îmbătrânire foarte puternic, deoarece păstrează activitatea hormonală la nivelul unui organism tânăr.
El a descoperit, de pildă, că o substanţă, numită acid ursolic, este conţinută în coaja merelor mai mult ca în oricare alt aliment, iar el ajută, între altele, la păstrarea masei musculare şi a tonusului muscular până la vârste înaintate, previne creşterile colesterolului şi rigidizarea vaselor de sânge, precum şi infarctul sau accidentul cerebral. La femei, mai ales, aceeaşi substanţă din coaja merelor ajută la păstrarea densităţii osoase normale, prevenind osteoporoza, dar şi ridarea prematură a pielii, deshidratarea dermei sau afecţiunile articulare.
Insomnie – mai ales pentru persoanele care au intoleranţă sau nu răspund la somniferele naturale mai puternice, cum ar fi extractul de passiflora sau de valeriană, se recomandă un remediu foarte simplu, din medicina populară românească: peste două linguri de coji de mere bine mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se bea preparatul obţinut, puţin îndulcit cu miere de tei sau salcâm, cu două ore înainte de culcare.
Suplimentar, se vor ţine într-un castron cu apă, la capul patului sau pe calorifer, câteva coji de mere şi crenguţe de brad proaspăt tăiate. Cu condiţia să fie schimbate în fiecare seară, ele împrospătează şi înmiresmează aerul, făcând somnul mai lin şi mai odihnitor.