Agenția de rating Fitch a confirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung, în valută, la BBB- și în moneda locală la BBB, menținând astfel rating-ul țării noastre în categoria investment grade, se arată într-un comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Darius Bogdan Vâlcov.
Plafonul de țară a fost confirmat la nivelul BBB+, Fitch reconfirmând totodată perspectiva stabilă a rating-ului datoriei guvernamentale a României.
Potrivit analiștilor Fitch, menținerea rating-ului României se datorează în primul rând așteptărilor că țara noastră își va menține ținta de deficit bugetar pentru anul 2014 de 2,2 % și va continua consolidarea fiscală în scopul atingerii obiectivului pe termen mediu privind deficitul structural de 1% din PIB, iar o posibilă neîndeplinire a acestui obiectiv încă din anul 2015 nu va afecta ratingul României. Deși Fitch a revizuit în scădere creșterea economică pentru 2014 la 2,2% de la 2,8%, pe fondul rezultatelor sub așteptări din prima jumătate a anului, totuși prognozează o accelerare în perioada 2015-2016, la un nivel de 3% anual, în medie, inclusiv pe fondul reluării investițiilor.
De asemenea, ținând cont de ultimele evoluții geopolitice din regiune, agenția consideră că România este mai puțin afectată de sancțiunile impuse Rusiei comparativ cu alte state din Europa de Est, datorită relațiilor comerciale limitate și a dependenței energetice reduse în relația cu Rusia.
Potrivit agenției Fitch, menținerea unui trend accelerat de creștere economică în perioada următoare care să conducă la creșterea încrederii în mediul economic și investițional al României și la reducerea diferențelor de venit față de statele membre ale Uniunii Europene, precum și o reducere mai rapidă a datoriei externe comparativ cu așteptările actuale ale agenției, vor putea conduce în viitor la acțiuni de îmbunătățire a rating-ului acordat României. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)