Evaziunea fiscală în domeniul despăgubirilor RCA a depășit valoarea de 57 de milioane de euro pentru aproape o treime dintre daune, în condițiile în care multe dintre societățile de asigurare cu o cotă importantă pe segmentul respectiv au decis să achite aproximativ 35% din valoarea reală a costurilor de reparație, atrage atenția Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), într-o sesizare transmisă autorităților centrale.
Conform sursei citate, în ultimul an, peste 88.000 de păgubiți RCA au fost despăgubiți în acest fel în România, aceștia reparând autovehiculele avariate în unități reparatoare clandestine.
‘În timp ce statul român a pierdut taxe și impozite în valoare de peste 57 de milioane de euro în ultimul an, prin acest mod de acordare a despăgubirii, care nu se întoarce în economia reală, societățile de asigurări care practică acest sistem au înregistrat ‘salvări de la plata daunei’ în valoare de peste 68,7 milioane de euro/an. Evaziunea fiscală din domeniul reparațiilor auto este un fenomen în creștere în ultimii doi ani și jumătate. Mai multe societăți de asigurări cu o cotă de piață importantă pe segmentul RCA au decis să achite doar aproximativ 35% din valoarea reală a costurilor de reparație sub denumirea de ‘regie proprie’. În realitate, este sistemul care presupune plata subevaluată a daunelor, achitată direct către păgubitul RCA’, notează ASSAI.
Potrivit datelor asociației, dauna medie RCA în România este de aproximativ 1.200 de euro, iar zilnic sunt achitate circa 350 de dosare de daună în sistemul ‘regie proprie’. Valoarea reală a celor 350 de dosare de daună care ar fi trebuit achitate în fiecare zi este de aproape 420.000 de euro, susțin reprezentanții service-urilor auto din România.
Totodată, ASSAI consideră că evaziunea fiscală din acest domeniu este estimată la peste 80 de milioane de euro/an, deoarece atelierele de reparații clandestine nu emit documente fiscale pentru lucrările prestate, TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii, taxe de autorizare RAR sau taxe de autorizare mediu.
ASSAI este asociația care reprezintă interesele service-urilor auto din România. (AGERPRES)