Casa Albă a condamnat luni un proces „nelegitim” după „așa-zisele alegeri” separatiste desfășurate duminică, 2 noiembrie, în estul Ucrainei, avertizând Rusia, care a declarat că respectă alegerea poporului, contra continuării actelor „destabilizatoare”, informează AFP.
Denunțând declarațiile Moscovei ce vizează „să dea o legitimitate” acestor alegeri, Bernadette Meehan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate (NSC), și-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la „informațiile potrivit cărora Rusia deplasează din nou trupe și echipament militar” spre frontieră.
„Nerespectarea de către Moscova a obligațiilor sale în cadrul acordurilor de la Minsk pune la îndoială angajamentul ei de a susține o soluție pașnică a conflictului din estul Ucrainei”, a adăugat ea.
„Așa cum am spus de multe ori, Rusia are de ales… Dacă Moscova continuă să ignore angajamentele luate la Minsk și își continuă actele periculoase și destabilizatoare, costurile pentru Rusia cresc”, a avertizat ea.
La șase luni de la începutul conflictului ce a făcut peste 4.000 de morți, republicile autoproclamate Donețk și Lugansk și-au ales duminică „președinții” și „parlamentele”, amintește AFP.
Sfidând avertismentele Occidentului, Rusia a declarat că „respectă” alegerea poporului și a cerut luni Kievului „să renunțe la operațiunile militare” în est, estimând că liderii rebeli aleși au acum legitimitatea pentru a dialoga cu autoritățile ucrainene.
Denunțând o „încălcare grosolană” a protocolului de la Minsk din 5 septembrie încheiat între Ucraina și separatiști cu participarea Rusiei și OSCE, Ucraina a anunțat că își va revizui angajamentele. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)