Anul acesta se împlinesc 105 ani de la nașterea lui Eugen Ionescu (Eugene Ionesco, conform ortografiei franceze), cel care avea să fie considerat de către criticii literari din România și din întreaga lume drept pionierul literaturii române, franceze și universale a absurdului.
Eugen Ionescu s-a născut la 13/26 noiembrie 1909 (13, conform calendarului pe stil vechi), la Slatina, într-o familie de funcționari, cu tatăl român și mama de origine franceză. Își petrece copilăria în Franța, unde părinții se stabilesc, în 1911, la Paris. În 1925, s-a întors în România, unde a absolvit Liceul ”Sf. Sava” din București (1928) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, secția Literatură franceză (1932).
Debutează în ”Revista literară a Liceului Sf. Sava” (1927), debutul literar propriu-zis având loc în 1928, cu versurile publicate în revista ”Bilete de papagal”. În 1930, își începe activitatea publicistică la revista ”Zodiac”.
În 1931, publică placheta de versuri ”Elegii pentru ființe mici”. La scurt timp, revine la critica literară, cu volumul intitulat ”Eu”, premiat în 1934 de Fundațiile Regale.
În această perioadă, este curtat pentru scrierile sale de mai multe publicații: ”Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, ”Bluze albastre” a jurnalistului Alexandru Sahia, ”Viața literară” a lui I. Valerian, ”România Literară” a lui Liviu Rebreanu, precum și de ”Axa”, ”Azi” și ”Credința”, toate trei aflate sub direcția lui Sandu Tudor.
Volumul ”Nu”, apărut în 1934 și premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu, este considerat de autor un ”fals tratat de critică literară”, fiind un manifest contestatar al numelor consacrate din literatura epocii, precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Eugen Lovinescu, Ion Barbu și Mircea Eliade, prin care provoacă un scandal în lumea literară a vremii. În următorii ani atitudinea sa ”ireverențioasă” se va repeta, prin opoziția față de tendințele culturale și literare ale dreptei politice.
În 1936, se căsătorește cu Rodica Burileanu, de profesie avocat, fiica lui Mihail Burileanu, director al ziarului ”Ordinea”. La 24 august 1944, se naște fiica lor, Marie-France Ionesco.
Anii 1938-1939 îi petrece la Paris, cu ocazia efectuării studiilor de doctorat, după doi ani revenind în capitala franceză, unde imediat după război publică traduceri din autori români. Din 1945 se stabilește în Franța.
Potrivit unei lucrări a cercetătorului CNSAS, Liviu Țăranu, în 1945, Eugen Ionescu trimite, de la Paris, revistei ”Viața românească” un articol intitulat ”Scrisori din Franța”, publicat în numărul din martie 1946, în care expune o parte din motivele plecării sale din țară, precizând punctul său de vedere critic la adresa regimului politic din România interbelică.
O mare parte a scrierilor lui Eugen Ionescu în limba română au rămas risipite în publicațiile literare ale epocii, unde a colaborat cu eseuri, cronici literare, versuri, pagini de jurnal sau fragmente de roman.
Anul 1950 semnifică începutul prodigioasei cariere de dramaturg a lui Eugen Ionescu, prin premiera, în Franța, la 11 mai, a piesei ”Cântăreața cheală”, în regia lui Nicolas Bataille. Autorul intră din acest moment în rândurile avangardei artistice pariziene, devenind mai târziu unul din teoreticienii avangardei teatrale din deceniul al șaselea, numită ”teatrul absurdului”.