Feteasca albă este unul dintre cele mai valoroase soiuri de struguri românești, cu rădăcini milenare. Feteasca albă deține cele mai mari suprafețe în viticultura românească, alături de Feteasca regală, un soi mult mai nou.
În prezent, se cultivă în majoritatea podgoriilor, îndeosebi în Moldova și în Transilvania, fiind bine adaptat condițiilor de climă din țara noastră.
În Moldova, îl găsim în podgoriile Cotnari, Odobești, Cotești, Panciu, Vaslui, Covurlui; în Muntenia: la Dealul Mare și la Ștefănești-Argeș; în Transilvania: la Alba, Târnave, Sebeș, Aiud, Lechința; în Crișana și Maramureș: la Diosig și Silvania. Este un soi cu o largă răspândire în România, ocupând o suprafață de peste 10.000 ha.
În privința originii acestui soi, specialiștii și-au exprimat mai multe păreri. Una dintre variante ar fi că Feteasca albă ar fi fost obținută în Moldova, printr-o meticuloasă selecție populară, din soiul Fetească neagră, încă de pe vremea dacilor. O altă variantă este cea conform căreia soiul ar fi fost adus în Transilvania din Germania și Boemia.
Alți specialiști presupun că este vorba despre un soi roman, originar din Spania și adus în Dacia de coloniștii lui Traian. Indiferent pe care dintre aceste variante o luăm în considerare, cert este faptul că Feteasca albă este un vechi soi românesc, cu o tradiție milenară pe meleagurile noastre.
Este cultivat și în alte țări viticole europene, cum ar fi Ungaria, unde poartă denumirea de Leanyka, în Republica Moldova, în Ucraina sau în Germania.
În Moldova și în Transilvania, soiului Fetească albă i se mai spune Păsărească albă sau Poamă păsărească, din cauza faptului că, la maturare, strugurii săi erau preferați de păsări.
Pe de altă parte, Feteasca albă poartă și numele populare Poama fetei și Fețișoară, denumiri care fac trimitere la delicatețea și la dulceața deosebite ale strugurilor. Feteasca albă este menționată de la întemeierea vestitelor podgorii din Moldova (Cotnari, Odobești), descrise de Dimitrie Cantemir, iar în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, a apărut mai târziu.
Soiul Fetească albă se caracterizează prin faptul că are o perioadă scurtă de vegetație, fiind numit de specialiști ”soi de zile lungi”, adică de zile calde.
De obicei, strugurii se maturează în luna septembrie. Strugurii sunt cilindro-conici, adesea uniaripați, cu boabe mici, dese, având punctul pistilar evident, cu o culoare verde-gălbui rumenită, care, la maturare, au o formă sferică. Feteasca albă are o mare putere de acumulare a zaharurilor în struguri.
Vinurile obținute din Fetească albă sunt, de regulă, seci, dar pot fi și demiseci sau demidulci, cu un conținut echilibrat în alcool, având o tărie de 11,5-12% vol.