Absorbția fondurilor structurale europene destinate dezvoltării resurselor umane în România se situează sub 4,8%, iar țara riscă să nu utilizeze integral cele 4,3 miliarde de euro alocate până în 2013, a declarat joi (25 februarie 2010) ministrul Muncii, Mihai Şeitan, în cadrul unui seminar.
„De la aderarea României la Uniunea Europeană acum doi ani, din suma totală de aproximativ 4,3 miliarde de euro disponibilă pentru resursa umană până în anul 2013, am reușit să absorbim efectiv mai puțin de 4,8%.”
Din momentul accesării acestor fonduri europene începând cu anul 2007 și având în vedere numărul mare de proiecte depuse, mai puțin de jumătate au trecut evaluarea inițială. De asemenea, sub 50% dintre acestea au avansat spre etapa contractării efective. Dacă acest trend continuă și nu găsim soluții pentru a stimula atragerea acestor fonduri europene într-un mod semnificativ mai eficient, există riscul ca până în anul 2013 să fi fost utilizată o proporție extrem de mică din banii destinați dezvoltării resurselor umane”, a adăugat ministrul.
Mihai Şeitan consideră că instituțiile create special pentru gestionarea fondurilor europene manifestă o „rigiditate extremă” față de solicitanți. Acestea nu permit corectarea erorilor sau completarea documentației lipsa. „Proiectele sunt respinse fără a oferi oportunitatea unei revizuiri”, a subliniat el.
O altă explicație pentru rata scazutã a absorbției ar putea fi teama angajaților din agenții privind semnarea proiectelor cu sume mari; aceștia preferând să evite eventualele controale ulterioare ale Curții de Conturi sau chiar implicările legale cu DNA-ul ca urmare a unor plângeri.
„Este mult mai ușor să optezi pentru un blocaj administrativ sau pur și simplu să întârzii procesul decât să îți asumi responsabilitatea prin semnătura pe un proiect”, a adaugat ministrul Muncii. El a menționat că discuțiile la nivel guvernamental au loc constant pentru accelerarea și transparentizarea accesului la aceste fonduri care „nu pot fi oferite gratuit; trebuie respectate procedurile stabilite la nivel european”.
„Desigur că poate nici noi nu am reușit încă să elaborăm proiecte eficiente; însă problema fundamentalã este că nu am dobândit abilitățile necesare gestionării unui sistem care trebuie orientat prietenos către cetățeni. Oamenii trebuie instruiți cum să dezvolte proiecte capabile să absoarbã aceste fonduri iar instituțiile responsabile ar trebui sa se concentreze pe acest aspect respectând totodatã normele stricte impuse la nivel european,” concluziona Mihai Şeitan.
În finalul declarației sale, ministrul Muncii anunța că vor exista îmbunătățiri vizibile privind transparența și mobilitatea procesului administrativ: termenele vor fi reduse iar comunicarea între solicitanți și autoritățile decidente va deveni „mai prietenoasă”. Seminarul organizat joi de FinMedia avea ca tematicǎ „Piaţa forţei de muncǎ în anul 2010 – provocări şi oportunităţi”.