Inflația va coborî la un nivel de 7% până la sfârșitul anului, iar în 2024 la 4,2%, a anunțat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Acest lucru nu înseamnă că prețurile scad, ci doar că vor crește mai încet.
Noua prognoză este mult mai bună decât cea din decembrie 2022, când instituția estima o inflație de 11,2% pentru sfârșitul acestui an. Extinderea sistemului de plafonare și compensare pentru gaze și electricitate a contribuit la această evoluție.
„Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui prețurilor de consum în România este revizuită semnificativ în scădere până în trimestrul III 2024, în luna august, ca urmare a includerii în analiză a parametrilor noii scheme de plafonare a prețurilor la energie și gaze, dar și a efectului de temperare a excesului de cerere și de acomodare la noile condiții prin măsuri de politică monetară și fiscală. Anul viitor, o inflație de 4,2% spun eu că este în afara țintei, dar este rezonabilă dacă ne uităm la contextul geopolitic. Avem multe componente pe care nu le controlăm, nu știm cum va evolua războiul din Ucraina, cum va evolua prețul energiei”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Sursa – www.romaniajournal.ro