În România au apărut reguli noi la vechimea în muncă pentru o anumită categorie de români, în avantajul angajaţilor, iar proiectul a fost deja votat şi urmează să ajungă la promulgare.
Este vorba despre proiectul de lege pentru completarea art. 13 din Legea nr. 213/2004 care a trecut recent votul decisiv al deputaților și va ajunge curând la preşedinte pentru a fi promulgat.
În ziua de marți 13 iunie, în anumite condiții, va fi considerată vechime în muncă și în specialitate perioada lucrată de psihologi în cadrul unui cabinet individual, cabinet asociat, societate civilă profesională sau în baza unui contract de muncă.
Concret, în art. 13, sunt introduse astfel două noi alineate. În primul, sunt prezentate condițiile cumulative pe care psihologii cu drept de liberă practică trebuie să le îndeplinească pentru ca serviciile lor să constituie vechime în muncă.
Astfel, „Perioada în care psihologul cu drept de liberă practică își exercită profesia într-una din formele de organizare prevăzute la alin.(1) și furnizează servicii psihologice prin desfășurarea activităților prevăzute la art. 5, constituie vechime în muncă și în specialitate, cu excepția perioadei în care acesta a avut suspendată calitatea de membru al Colegiului Psihologilor din România, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) serviciile psihologice furnizate au produs, în anul supus asimilării vechimii în muncă, venituri nete a căror valoare este cel puţin egală cu de 12 ori cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, potrivit legii, pentru anul respectiv;
b) a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute la lit. a)”, se arată în proiectul adoptat de Camera Deputaților, potrivit avocatnet.ro.
Documentele care ajută la stabilirea vechimii în muncă
În plus, deputații au mai adăugat și care sunt documentele cu care se face dovada îndeplinirii acestor condiții: declarațiile fiscale și declarațiile nominale ori individuale de asigurare în sistemul public de pensii, se arată în al doilea alineat.
Al doilea alineat prevede că dovada îndeplinirii condiţiilor de natură financiară prevăzute la alin. (3) se face cu următoarele documente:
„a) declaraţiile privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, conform dispoziţiilor Ordinului nr. 165/7/1272/456 din 2023 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 10 februarie 2023;
b) declaraţiile nominale ori individuale de asigurare în sistemul public de pensii, prevăzute de art.7 alin.(1) şi art.11 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.
Potrivit inițiatorilor acestei propuneri, măsura este necesară deoarece reglementarea actuală din domeniu nu stabilește că activitatea desfăşurată de psihologul titular este asimilată vechimii în muncă.
Aşadar, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege în calitate de for decizional, iar legea va merge acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sursa – www.antena3.ro