Nu putem să achiziționăm obiecte sanitare precum lavoarul, cada sau dușul fără să ne îndreptăm atenția și asupra bateriilor de baie fără de care acestea nu pot funcționa. Ele ar trebui să fie realizate din compozite de calitate, care să reziste un timp îndelungat și prevăzute cu funcții specifice care să ne ușureze mai mult viața.
Ține cont de tipul de amplasare – montajul pe perete sau direct pe cadă
Configurația băii și materialul din care este confecționată cada vor dicta alegerea modelului potrivit și îți va oferi o experiență reconfortantă și pe deasupra o zonă funcțională. Fixarea pe perete este o soluție des întâlnită pentru obiectele rotunjite la margini ce nu permit perforarea și presupune totodată libertate în design. Pe lângă aspectul estetic și modern, această modalitate ajută la curățarea eficientă a locului fără alte impedimente. O baterie cu montaj pe cada necesită un spațiu adecvat pentru o poziționare bună și o atenție sporită când alegem celelalte obiecte ca să obținem rezultatul scontat. În schimb, varianta încastrată în zid presupune o amenajare discretă, ce se adaptează oricărui stil.
Caută un robinet din materiale de calitate care să țină piept coroziunii
Un aliaj durabil își va dovedi eficiența în timp și reprezintă o condiție esențială pentru păstrarea bateriei de baie vreme îndelungată. Pe lângă produsele din oțel inoxidabil, găsești pe piață și alternative interesante din zinc sau cupru. Dacă vorbim de alamă, adăugarea aluminiului sau a staniului îi va spori rezistența la coroziune și umezeală. Zincul poate fi și el luat în calcul, fiind mai economic din punct de vedere financiar față de bronz, dar cu o durabilitate similară. Oțelul inoxidabil are o duritate crescută față de elementele menționate anterior conferă o eleganță aparte și dacă este îngrijit corespunzător arată întotdeauna ca nou. Cromul, în schimb, furnizează mai multă strălucire și finisează spectaculos o atmosferă rece și avangardistă.
Mixează armonios culorile și stilurile de design ale băii
Tonurile îndrăznețe și strălucitoare precum bronzul sau auriul sunt la mare căutare în acest an. Amplasarea unor obiecte sanitare din alamă nelăcuită transmite căldură și profunzime, iar pe termen lung, datorită procesului său de oxidare va imprima locației o personalitate și o prestanță deosebită. Pe de altă parte, o baterie pentru cada neagra se va integra perfect în estetica modernă sau în cea cu accente tradiționale, mai ales dacă textura sa este mată. Se creează în acest fel un cadru sofisticat și dramatic, dar și foarte rezistent la utilizare. Mânerele sunt accesorii ce desăvârșesc estetica unei băi, indiferent că este una clasică, tradițională sau modernă. Cele de tip buton sau rozetă sunt discrete, minimaliste, dar în același timp și elegante. Materialele suprinzătoare precum polietilena pot imita cristalul atunci când ai nevoie de o notă distinsă, însă de cele mai multe ori punctele lor forte sunt simplitatea și aspect curat. Forma tradițională în cruce completează orice decor clasic și aduce o viziune vintage camerei în care este plasată. Elementele de instalație în stil roman desenate în forme arcuite împletesc armonios aspectul antichizat și nuanțele contemporane pentru a crea un efect original și interesant. Se fixează cel mai adesea pe partea laterală a căzii sau într-unul din capetele sale și poate avea mânere simple, duble sau triple. Dacă ai un model freestanding, fixarea robinetului pe podea ca obiect de sine stătător este o idee foarte bună și practică.
Având în vedere paleta largă de modele și texturi ale elementelor de cadă este recomandat să știi exact cu ce înzestrări vin obiectele sanitare alese pentru a le integra cu succes în spațiul pe care îl amenajezi!