Rescadențarea și programele proprii ale băncilor de conversie și anihilare a efectelor aprecierii puternice a francului elvețian în raport cu moneda națională sunt două soluții pentru problema celor cu credite în franci elvețieni, identificate în urma întâlnirii de vineri a ministrului Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, cu conducerea Băncii Naționale a României (BNR).
O bancă, deținând o mare parte a acestor credite în franci elvețieni, are un program propriu și va face conversia creditelor, pentru cei care doresc, din franci în euro sau în lei, iar după aceea va aplica un discount care să reducă foarte mult din această creștere a cursului francului elvețian sau să o anihileze în totalitate, a declarat ministrul Finanțelor, la finalul întâlnirii de la BNR.
Oficialul MFP a menționat și rescadențarea creditelor, conform Ordonanței 64 din iulie 2014, care rezolvă 51% din situații și al cărei cadru de aplicare poate fi lărgit, restricțiile inițiale fiind legate de nivelul veniturilor celor care aplică.
‘A fost o discuție foarte bună la sediul BNR. Va continua această discuție și săptămâna viitoare. Am încercat și încercăm să identificăm în primul rând situația în care ne aflăm și apoi să vedem care sunt soluțiile pentru a rezolva, pentru o mare parte dintre cei care au aceste credite în franci elvețieni, pe un termen mai lung, această problemă. Din analiza datelor, pentru că s-a făcut o analiză foarte exactă, s-a constatat că nu este vorba despre 150.000 de persoane care au aceste credite. Vorbim de 75.412 debitori (persoane fizice) și numărul de bănci ce au un portofoliu destul de important, de peste 90%, este de numai șase bănci. Există o soluție la această problemă, din iulie anul trecut, când conform Ordonanței 46/2014, Guvernul a aprobat și a susținut rescadențarea creditelor pentru persoanele care aveau un nivel al veniturilor sub un anumit prag. Această Ordonanță merge în Parlament și va putea să fie lărgit acest cadru astfel încât să încadrăm cât mai multe persoane din cele 75.000 care au nevoie de o astfel de rescadențare’, a afirmat Vâlcov.
Vâlcov a precizat că luni va avea o nouă întâlnire la BNR și că săptămâna viitoare vor fi discuții și cu celelalte bănci pentru a vedea dacă își permit și ele un program propriu de conversie a creditelor. Ministrul Finanțelor a subliniat că România este o economie liberă și că intervenția Guvernului în astfel de situații nu trebuie să fie în dauna băncilor private.
‘Totuși, nu știu dacă România este Ungaria, dacă România dorește să meargă pe acest model (să impună conversia creditelor — n.r.). Trebuie să vedem soluțiile economice pe care le avem astăzi și pe care le putem aplica fără a îngrădi câștigul sau dreptul altor jucători pe piața și aici mă refer la bănci’, a spus Vâlcov.
Întrebat despre ‘înghețarea’ cursului, oficialul MFP a afirmat că acest lucru ar trebui acceptat de către bănci, nu impus.
‘Eu am prezentat două (soluții — n.r.), din care una, printr-un program propriu al băncii, ar duce la anihilarea acestei creșteri a cursului, iar cealaltă ar duce ca pe o perioadă de timp scurt, 2 sau 3 ani, ratele să scadă, iar după aceea, când ratele vor crește, o mare parte din presiunea acestei creșteri va fi preluată de către stat prin acea reducere la impozitul pe venit. Deci soluții sunt cu totul și cu totul altele și acolo statul va avea o intervenție pentru ca începând din 2017 va interveni. Aproximativ 0,1 la sută din PIB vor fi alocați pentru cei care vor cere rescadențarea și acest fapt va duce ca în economie toți actorii să fie mulțumiți. De ce să nu mergem pe o situație ‘win-win-win’, să mergem pe o situație de impunere de forță, care nu știu dacă este extrem de bine primită atât în Europa cât și în România. Noi vrem să încurajăm atât băncile cât și populația să se desfășoare în condiții cât mai corecte și în condițiile unei economii de piață. În niciun caz nu suntem un Guvern care pune sau bagă pumnul în gura cuiva. Săptămâna viitoare va urma să avem și alte întâlniri’, a mai spus Vâlcov. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)