Recoltarea grâului s-a încheiat, iar România deține o cantitate suficientă pentru consumul intern și export

30

Ministrul Agriculturii Petre Daea a informat că recoltarea grâului s-a încheiat, iar România deține o cantitate suficientă pentru consumul intern și export.

România are suficient grâu pentru consumul intern și export. Ministrul Agriculturii spune că s-a încheiat recoltarea

Astfel, ministrul Agriculturii a explicat miercuri, 10 august, că producția obținută va asigura necesarul pentru consum intern și pentru export.

În afirmaţiile sale, „Am încheiat recoltatul la grâu în toată țara și avem producția necesară pentru consum intern și pentru export. Cifra exactă o voi comunica săptămâna viitoare atunci când am pe masă toate informațiile autorizate, în sensul transmiterii acestora pe bază de semnătură”, a declarat Petre Daea.

În contextul recoltării, acesta a spus la începutul ședinței de Guvern că a început și recoltatul la floarea-soarelui.

astfel, „Important este că am început acum în cinci județe să recoltăm floarea-soarelui, recoltăm suprafețele care au fost afectate de secetă pentru că ele au ajuns la maturitatea de recoltare, în așa fel încât să nu înregistrăm nicio pierdere”, a completat ministrul Agriculurii.

Petre Daea a fost prezent la podcastul EVZ Play

Actualul ministru al Agriculturii Petre Daea, a fost prezent la podcastul EVZ Play, România lui Cristache, unde a făcut anunțul mult așteptat de legumicultorii din România.

Mai exact, ministrul Agriculturii, Petre Daea a anunțat că vrea să „reînvie” proiectul Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, proiectul ministrului din 2018, un instrument important în opinia sa.

Aşadar, „«Vremea aprozarelor a trecut…» Nu, nu e vorba de aprozare aici, e vorba de a interpreta corect ceea ce are țara la un moment dat și de a interpreta corect despre cum pot să fac eu să adun fructele, legumele, produsele agricole … Eu înviu casa de comerț agro-alimentar. Eu pun în mișcare acest instrument extrem de important”, a declarat Petre Daea.

În acest context, ministrul Agriculturii a declarat că a primit aprobarea premierului Nicolae Ciucă și a explicat procesul prin care legumele vor ajunge de la fermierii obișnuiți, pe rafturi și tarabe.

„Se iau produsele de la legumicultor, să fie un integrator pe piață, lanțuri de depozitare, de stocare, de sortare, de etichetare a produselor, astfel încât să intrăm și noi într-un program organizat, bine condus, ați văzut pe stradă, oriunde te duci, în ce parte o iei, sunt oameni în vârstă care așteaptă la poartă pe scaun în fața porții să vândă produsele pe care le scot în curte. E bine că le-au produs, dar e rău că nu le pot vinde. Produsele acelea pot fi depuse într-un circuit în mod organizat.”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata