Un anunț important pentru toți șoferii din România. În acest an, şoferii pot fi sancționati cu o amendă de peste 1.000 de lei, plus câteva puncte de penalizare, dacă ești prins cu așa ceva.
Astfel, anul acesta, șoferii care au permisul auto expirat vor fi sancționați cu amenzi usturătoare și cu puncte de penalizare.
În contextul articolului 101 din Codul Rutier, circulația pe drumurile publice cu permisul auto expirat constituie o contravenție, care se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.
Concret, „Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat”, scrie în Codul Rutier 2023.
Din punct de vedere legal, şoferii prinși că merg cu mașina, deși au permisul auto expirat, vor fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 870 de lei și 1.160 lei, dar şi cu puncte de penalizare. Vă amintim că un punct de amendă este calculat la 145 de lei şi în acest an. 870 de lei reprezintă șase punct de amendă, în timp ce 1.160 de lei, reprezintă opt puncte de amendă.
Însă, în cazul în care achitați amenda în 15 zile lucrătoare, ea va fi redusă la jumătate, iar punctele de penalizare se şterg după şase luni din momentul în care au fost primite.
Unde se pot achita amenzile primite pentru condusul cu permisul expirat?
În prezent, amenzile primite pentru că ați condus pe drumurile publice cu permisul auto expirat se pot plăti la orice unitate a Trezoreriei Statului într-un cont unic.
În plus, nu sunteți nevoiţi să dovediți plata amenzii către poliție.
Valoarea punctului de amendă va fi înghețată la 145 de lei pentru sancțiunile rutiere
Din datele Codului Rutier, punctul de amendă valorează 10% din salariul minim brut pe economie. În ciuda acestui fapt, în 2023, valoarea punctului de amendă va fi îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere, ceea ce înseamnă că punctul de amendă nu va mai creşte la 300 lei, odată cu majorarea salariului minim programată pentru ianuarie 2023, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei.
Concret, Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată deja în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1186 de pe data de 9 decembrie 2022, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei.
Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2023, în lipsa altor modificări exprese. Vă amintim că valoarea punctului de amendă a rămas aceeași de la la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie era doar 1.450 de lei.
În contextul financiaro-rutier, în România, există cinci clase de amendă – primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de 2.900 de lei, în timp ce amenda maximă pentru persoanele juridice (100 de puncta de penalizare) valorează 14.500 de lei.
- clasa I: 2/3 puncte-amendă;
- clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
- clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
- clasa a IV-a: 9-20 de puncte-amendă;
- clasa a V-a: 21-100 de puncte-amendă.