Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie, care activează și în domeniul energiei regenerabile, anunță numirea lui Mihai Tudor în funcția de Chief Executive Officer la nivel de grup. El este unul dintre membrii Consiliului de Administrație al Simtel, votat de acționarii companiei în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 25 aprilie 2023.
„Numirea lui Mihai în funcția de CEO reflectă maturitatea companiei noastre. Simtel se află în prezent într-o etapă crucială de creștere accelerată și ambițioasă și suntem încântați că am adus la bord un executiv cu o expertiză profundă, capabil să conducă echipe și să gestioneze strategiile necesare pentru a ne atinge obiectivele de creștere. De-a lungul anilor, împreună cu ceilalți doi co-fondatori, Sergiu și Radu, am construit această companie cu multă pasiune și dedicare. Vom continua să ne implicăm în activitatea Simtel ca și până acum, eu fiind președinte al Consiliului de Administrație, iar Sergiu și Radu fiind membri ai Consiliului de Administrație și, respectiv, COO și CTO. Suntem încrezători că, prin aducerea lui Mihai în echipa noastră, vom menține stabilitatea și consecvența direcției de dezvoltare a Simtel. Într-o industrie din ce în ce mai competitivă și dinamică, precum cea a energiei regenerabile, este important să avem o echipă de management puternică și o structură de guvernanță corporativă solidă, care să ne permită să evoluăm și să ne dezvoltăm în mod durabil”, a declarat Iulian Nedea, co-fondator și președinte al Consiliului de Administrație al echipei Simtel.
Mihai Tudor este un executiv cu 20 de ani de experiență în management, motivarea și creșterea echipelor, planificarea resurselor, dezvoltarea planului de carieră, recrutarea și selecția resurselor cheie. Cariera lui Mihai Tudor este strâns legată de Orange România, unde s-a alăturat organizației după absolvirea Universității Politehnica din București. În cadrul Orange România, a deținut diverse roluri, ultima poziție înainte de a se alătura Simtel fiind cea de Strategy, Business Development & Program Management Director. În calitate de CEO al echipei Simtel, Mihai Tudor va fi responsabil de conducerea companiei și de atingerea obiectivelor stabilite de organizație pe termen mediu și lung.
„Sunt onorat să mă alătur echipei Simtel Team într-un moment atât de important pentru dezvoltarea companiei pe piața românească și pe cea externă. Le mulțumesc membrilor Consiliului de Administrație pentru încrederea acordată. Sunt convins că împreună vom accelera creșterea sustenabilă a companiei și vom contribui cu soluțiile noastre inovatoare la eforturile de a crea o societate verde și responsabilă”, a declarat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.
Sursa – www.romaniajournal.ro