În 2025, tot mai mulți români se confruntă cu popriri impuse de ANAF sau de instituțiile bancare pentru recuperarea datoriilor, însă legislația prevede în mod expres că anumite venituri sunt protejate și nu pot fi executate silit, indiferent de valoarea sumei datorate.
Aceste prevederi, incluse în Codul de procedură civilă și Codul Fiscal, au rolul de a asigura un minim de subzistență persoanelor aflate în situații financiare vulnerabile.
Venituri care nu pot fi executate silit de ANAF
Legea stabilește clar categoriile de bani asupra cărora poprirea este interzisă. Printre acestea se numără:
-
ajutoarele sociale;
-
alocațiile de stat pentru copii;
-
indemnizațiile de creștere a copilului;
-
pensiile de urmaș pentru minori.
De asemenea, bursele școlare, ajutoarele acordate persoanelor cu dizabilități și alocațiile pentru susținerea familiei sunt complet protejate.
Tot în această categorie intră și indemnizațiile de maternitate, șomaj sau boală, care pot fi executate doar în cazuri excepționale, în limitele stabilite de o instanță de judecată, potrivit publicației Gândul.
Poprirea salariilor și a pensiilor – reguli și limite
Spre deosebire de alocații sau ajutoare sociale, salariile și pensiile pot fi poprite, dar numai parțial:
-
Pentru datoriile către stat, reținerea nu poate depăși o treime din venitul lunar;
-
În cazul în care există mai mulți creditori, se poate opri cel mult jumătate din sumă.
Există, însă, și protecții suplimentare. Dacă o persoană câștigă salariul minim pe economie, poprirea nu poate depăși jumătate din acest venit, pentru a se asigura mijloacele de trai.
De asemenea, pensiile minime garantate sunt complet exceptate de la executare, iar pentru cele mai mari se aplică aceleași reguli ca în cazul salariilor.
În plus, băncile nu pot bloca sumele din conturi dacă acestea provin din venituri protejate, cum ar fi alocațiile, bursele sau indemnizațiile sociale, chiar dacă asupra contului există o poprire activă.
Lista veniturilor care rămân neatinse de popriri în 2025
Conform legislației actuale, ANAF nu poate institui popriri asupra următoarelor venituri:
-
alocațiile pentru copii;
-
ajutoarele sociale;
-
indemnizațiile pentru persoane cu handicap;
-
bursele școlare și cele universitare;
-
indemnizațiile de șomaj;
-
sumele primite în concediul medical;
-
indemnizațiile pentru creșterea copilului;
-
veniturile provenite din donații caritabile;
-
despăgubirile pentru accidente de muncă;
-
diurnele;
-
tichetele de masă și tichetele de vacanță.
Protecție legală pentru cetățenii cu datorii
Deși ANAF sau creditorii pot aplica măsuri asiguratorii pentru recuperarea datoriilor, legea oferă o formă minimă de protecție financiară pentru cei aflați în dificultate.
Scopul acestor reglementări este de a menține un echilibru între dreptul statului de a-și recupera creanțele și nevoia fundamentală a persoanelor de a-și asigura traiul zilnic.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCând este permisă accelerarea de la 50 la 70 km/h și cum se stabilește limita aplicabilă la măsurarea radar
BravonetRapperul 50 Cent susține că Diddy ar fi căutat oameni care să lanseze acuzații nefondate împotriva lui
LylaCum folosești inteligența artificială în dating fără să confunzi mesajele reușite cu o potrivire reală
Revista IoanaFlorin Roșu avertizează după apariția vulpii în Copou. Rabia devine fatală când apar simptomele
News24Miruță spune că avioanele românești au doborât o dronă la 150 de metri de Neptun Deep
Dolce SportBrighton, adversara Universității Craiova, a învins Crystal Palace cu 5-0 după un gol de la mijlocul terenului




