Ceramica alb-albastră numită azulejos este un unicat portughez, mânăstirea Madre de Deus din Lisabona găzduind din 1971, Museu Nacional do Azulejo dedicat conservării artei ceramicii, scrie BBC într-o prezentare turistică a Portugaliei.
Azulejos a apărut pentru prima dată în Portugalia în secolul al XV-lea, când părți din Peninsula Iberică au fost sub dominație maură. Deși mulți presupun că acest cuvânt este o derivare de la „azul” („albastru”, în portugheză), cuvântul este de origine arabă și vine de la „az-zulayj”, care înseamnă „piatră șlefuită”.
„Multe alte țări au o artă a ceramicii, care este folosită ca decor, ca o tapiserie. Dar, în Portugalia, ea a devenit o parte a clădirilor. Gresia decorativă este atât un material de construcție, cât și o decorațiune”, a declarat directorul muzeului Maria Antónia Pinto de Matos, citată de BBC.
Clădirile din Lisabona placate cu azulejos se întâlnesc pretutindeni, dar acestea nu au toate o vechime de sute de ani. De fapt, la începutul secolului XX, tehnica placării cu azulejos a încetat să mai fie agreată. ‘Elitele culturale o disprețuiau, considerând că este pentru săraci’, spune Nuno Pereira, șeful relațiilor internaționale în cadrul administrației metroului din Lisabona.
Dar tehnica azulejo a revenit în actualitate începând cu deceniul al șaselea al secolului trecut, când artiștii decoratori ai primei stații de metrou din Lisabona au dorit să introducă o metodă mai comodă și ușor de întreținut de a decora incintele.
Stațiile de metrou Parque și Restauradores, exemplele cele mai impresionante dintre cele șapte stații construite la început, sunt îmbrăcate cu plăcuțe de faianță având modele geometrice, multe dintre acestea fiind opera prolificei artiste portugheze Maria Keil, al cărei soț, Francisco Keil do Amaral, era arhitectul care a proiectat stația. Măiestria ei decorativă poate fi admirată în 19 dintre stațiile metroului din Lisabona, scrie BBC.
Când dreptul de a găzdui Expo-98 a fost adjudecat orașului Lisabona, autoritățile municipale au decis că perimetrul cândva delabrat de pe malul râului este locul ideal pentru amplasarea unui sit memorabil de talie internațională și că era necesară o linie de metrou pentru a face legătura cu orașul propriu-zis, asigurând astfel câteva locații suplimentare în care artiștii specializați în tehnica azulejo să-și poată demonstra talentul. În locul figurilor geometrice ale Mariei Keil au apărut astfel decorațiunile cu fir narativ.
De atunci, arta plăcuțelor ceramice pictate s-a instalat în multe alte stații de metrou. În stația Cais Do Sodre tunelul de trecere a garniturilor este placat cu iepuri uriași inspirați din ‘Alice în țara minunilor’. În stația Alto do Moinhos se văd țapi care se iau în coarne, scribi cu pana în mână, un măgăruș care dă din copite.
Multe dintre cele mai noi lucrări din jurul Lisabonei și din restul Portugaliei sunt colaborări cu Galeria Ratton, deschisă în 1987, care organizează numeroase expoziții ale artiștilor locali și internaționali specializați în arta ceramicii și facilitează amplasarea lucrărilor în noile stații de metrou din această țară.
„Obiectivul principal a fost de a reduce decalajul dintre arta contemporană și pictura tradițională pe ceramică”, a declarat co-proprietarul galeriei, Tiago Monte Pegado. „Este vorba despre a descoperi o nouă formă de exprimare. Noi nu luăm niciodată un desen deja existent, ci avem întotdeauna unul nou pentru a fi pictat pe ceramică”, a adăugat acesta.
La Praça do Comércio, scuarul uriaș care leagă centrul orașului Lisabona de malul mării, Muzeul da Cerveja dispune de o pictura murală veselă creată de Júlio Pomar: un iepure intră perfect într-un pepene verde, un om are o mandolină și tot felul de alte ciudățenii fuzionează într-un tot ireal.
Un anunț plasat în apropiere spune: ‘Ceea ce este pictat pe perete s-a făcut pentru a vă da bună dispoziție — este o scamatorie, un spectacol stradal. Doar atât’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)