Nepotul lui Nicolas Cage are şi un prenume românesc, de la mama sa de origine română

Fiul cel mare al actorului Nicolas Cage, Weston, are doar 23 de ani, dar este deja la a doua căsătorie și are un fiu. Danielle Cage, soția de origine română a lui Weston, a născut pe 1 iulie un băiețel care primit numele Lucian Augustus Coppola Cage. Vestea a fost confirmată de mamă în revista Us Weekly, menționată de purepeople.com.

Cei doi proaspeți părinți au explicat alegerea prenumelor pentru copilul lor: ‘Lucian este un nume de origine română, ca mine, iar Augustus a fost ales în cinstea bunicului lui Weston’, a spus tânăra mamă.

Tatăl lui Nicolas Cage, August Coppola (fratele regizorului Francis Ford Coppola), a fost autor, profesor de literatură și unul din conducătorii American Zoetrope, casa de producție a fratelui său. A murit în 2009.

Nicolas Cage a intrat cu un pseudonim în lumea cinematografică, numele său real fiind Nicolas Kim Coppola. Nepot al regizorului celebrelor filme ‘Nașul’, este vărul Sofiei Coppola și al lui Jason Schwartzmann.

Danielle Cage este a doua soție a lui Weston Cage, care se căsătorise în 2011 cu cântăreața sud-africană Nikki Williams, la numai două săptămâni după ce se cunoscuseră. Această primă căsnicie a fost una agitată, cuplul fiind arestat pentru violențe conjugale reciproce. În luna noiembrie a aceluiași an a fost înaintată cererea de divorț, iar despărțirea s-a pronunțat oficial în iunie 2013. Weston își refăcuse deja viața alături de Danielle. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata