Consiliul Europei (CoE), de la înființarea căruia se împlinesc 65 de ani (5 mai 1949), este prima organizație inter-guvernamentală europeană postbelică ce a fost constituită ca organism european de promovare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a valorilor democratice.
Consiliul Europei reprezintă cadrul instituțional de colaborare interguvernamentală între statele membre, în toate domeniile de interes ale societății europene (cu excepția celor legate de apărare) și anume: cooperare juridică, în domeniul mijloacelor de informare în masă, în educație, cultură, patrimoniu, tineret și sport, probleme sociale și economice, puteri locale și regionale, protecția mediului etc. În ultimul timp, CoE a pus un accent deosebit pe respectarea drepturilor omului pe continentul european, toate statele membre ale organizației semnând Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concepută pentru a proteja drepturile omului, ale democrației și ale statului de drept.
Organizația numără, în prezent, 47 de state membre, dintre care 28 sunt membre ale Uniunii Europene și peste 820 de milioane de cetățeni. Sediul CoE se află la Strasbourg, Franța.
Consiliul Europei susține libertatea de exprimare a presei, libertatea de întrunire, egalitate și protecția minorităților. CoE a lansat campanii referitoare la probleme legate de protecția copilului și drepturile romilor, cea mai mare minoritate din Europa. Consiliul Europei ajută statele membre să lupte împotriva corupției și terorismului și întreprinde reformele judiciare necesare. Grupul său de experți în materie constituțională, cunoscut sub numele de Comisia de la Veneția, oferă consultanță juridică în țări din întreaga lume.
Consiliul Europei promovează drepturile omului prin convenții internaționale, cum ar fi Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și Convenția privind criminalitatea informatică.
Organismele Consiliului Europei sunt Comitetul Miniștrilor și Adunarea Parlamentară, asistate de un Secretariat General. Conducerea principalelor organisme este asigurată, în prezent, după cum urmează: Secretarul General: Thorbjorn Jagland (Norvegia); Președintele Adunării Parlamentare; Anne Brasseur (Luxemburg).
Comitetul Miniștrilor (CM) este organul decizional al Consiliului Europei, fiecare stat membru fiind reprezentat de ministrul afacerilor externe. Noul sistem de desfășurare a sesiunilor ministeriale a fost adoptat în anul 2003, constând în organizarea unei singure reuniuni ministeriale anuale și în menținerea rotației președinției CM, la fiecare 6 luni, în ordine alfabetică. Începând cu cea de-a 114-a sesiune (Strasbourg, 12-13 mai 2004), sesiunile CM se desfășoară în noul format.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) este organul de deliberare, format din delegații ale celor 47 de parlamente naționale (numărul de reprezentanți ai fiecărei țări este calculat în funcție de populația acesteia). APCE se reunește de patru ori pe an în ședințe plenare și o reuniune a comisiilor specializate este, de asemenea, organizată, anual, într-unul dintre statele membre sau cu statut de observator. Fiecare delegație națională este alcătuită astfel încât să reflecte reprezentarea politică din forul legislativ național.
Congresul Puterilor Locale și Regionale Europene (CPLRE) este format din reprezentanții aleși ai puterilor locale și regionale sau din funcționari direct răspunzători în fața acestora ce se întrunesc o dată pe an. CPLRE este un organ consultativ al Consiliului Europei și este constituit din Camera Puterilor Locale și Camera Regiunilor. Delegațiile naționale la CPLRE trebuie să fie reprezentative pentru diferitele tipuri de colectivități teritoriale ale fiecărui stat membru.
Reforma structurilor Consiliului Europei a fost asumată programatic cu prilejul Summit-ului CoE de la Varșovia, din 2005. Summit-ul CoE a adoptat, în acest sens, Planul de acțiune, ce cuprinde o serie de măsuri și obiective între care: reforma structurilor organizației și a metodelor de lucru, în scopul creșterii eficacității și a transparenței organizației, mai buna cooperare și coordonare pe orizontală, raționalizarea cheltuielilor bugetare. În paralel, are loc un proces de eficientizare a mecanismului de protecție a drepturilor omului și a Curții Europene a Drepturilor Omului, un punct important fiind Declarația și Planul de acțiune adoptate la Conferința de la Interlaken (februarie 2010), în care se indică posibilele linii de acțiune în vederea reformei.
Bugetul Consiliului Europei este finanțat, în principal, prin contribuțiile statelor membre. Contribuțiile naționale sunt calculate în funcție de populația și produsul intern brut. Contribuabilii mari (Franța, Germania, Italia, Federația Rusă și Marea Britanie) plătesc aceeași sumă la bugetul ordinar al CoE, aproape 57% din total. Fondurile sunt destinate punerii în aplicare a programelor CoE pe trei mari direcții: drepturile omului; statul de drept și democrația; cheltuieli pentru funcționarea organizației, servicii generale și alte cheltuieli comune. Programul și bugetul pentru perioada 2014-2015 cuprind 31 de programe operaționale, care acoperă sectorul interguvernamental, instituțiile, acordurile și mecanismele independente. Bugetul Consiliului Europei pentru 2014 este de 402.694.300 Euro. Contribuția României este de 3.519. 225 euro.