Guvernele europene promovează economiile individuale pentru pensii ca soluție miraculoasă. Vor să salveze bursele stagnante, să stimuleze antreprenoriatul și să reducă cheltuielile publice. Dar realitatea este alta. Creșterea numărului de „pușculițe” private nu va rezolva provocările reale ale îmbătrânirii populației.
Cifrele care sperie Europa
Conform Națiunilor Unite, populația europeană cu vârste între 20 și 64 de ani va scădea cu 31% până în 2100. În același timp, numărul persoanelor de peste 65 de ani va crește cu 21%. Speranța de viață mai lungă înseamnă mai mulți pensionari și mai puțini contribuabili.
Proiectul National Transfer Accounts estimează că seniorii vor consuma 57% din producția economică până în 2100. Acum consumă doar 30%. În America de Nord, cifrele sunt similare. De la 25% acum, se va ajunge la 52%.
Reforma pensiilor stagnează
Măsurile pentru prelungirea vieții active se blochează peste tot. Parlamentul Franței tocmai a suspendat planul de creștere a vârstei de pensionare la 64 de ani. Acum limita este 62 de ani și nouă luni. Germania a introdus reduceri de taxe pentru cei care lucrează după 67 de ani. Dar nu a reușit să oprească creșterea numărului de pensionari anticipați.
Toate acestea înseamnă o problemă bugetară majoră. Contribuabilii finanțează pensiile în majoritatea țărilor europene. În Franța, Germania, Italia și Spania, peste două treimi din venitul pensionarilor vine din transferuri de tip „pay-as-you-go”. Adică din taxele aplicate celor care muncesc, nu din economii personale.
Sistemele vechi și angajamentele uriașe
Aceste sisteme au fost inspirate de modelul din 1880 al cancelarului german Otto von Bismarck. Oferă pensii generoase, legate de câștiguri. Dar angajamentele lor nefinanțate depășesc adesea de patru ori PIB-ul anual, estimează Bruegel.
De aceea, experții de la Centre for European Policy și Curtea Europeană de Conturi recomandă consolidarea pensiilor private sponsorizate de angajatori. Uniunea Europeană a lansat în 2022 un produs de pensie personală pan-european. A promis și promovarea înrolării automate a angajaților. Dar adoptarea a fost slabă.
Modelul britanic versus cel german
Ideea de bază este că sistemele finanțate de stat ar trebui să se apropie de modelele din Danemarca, Țările de Jos și Regatul Unit. Aceste țări urmează tradiția economistului britanic William Beveridge. El a susținut în 1942 pensii universale cu rată fixă, alături de scheme puternice de economii sponsorizate de angajatori.
Multe dintre aceste planuri promiteau tradițional „beneficii definite”. Existau riscuri de deficit dacă randamentele dezamăgeau. Dar țări precum Țările de Jos și Marea Britanie au trecut la planuri cu „contribuții definite”. Dacă toate sistemele ar funcționa exclusiv așa, sustenabilitatea fiscală ar fi garantată. Pensionarii ar primi ceea ce portofoliile lor de acțiuni și obligațiuni ar genera. Fără recurs la stat.
De ce analogia este greșită
Problema e că sustenabilitatea financiară este o metrică slabă pentru criza demografică. Argumentul pentru pensiile private se bazează pe o analogie înșelătoare între gospodării și stat.
Pentru indivizi, economisirea anuală lasă un cuibuș frumos pentru pensie. La nivel național însă, lucrurile stau altfel. Acțiunile și obligațiunile au valoare doar pentru că reprezintă o creanță asupra activității economice viitoare.
Într-o lume în curs de îmbătrânire, proporția tot mai mică de lucrători face ca aceste creanțe să aibă mai puțină valoare. Nepotrivirea dintre pensionari și producători se poate manifesta în mai multe feluri.
Scenariile posibile
O posibilitate este ca prețurile activelor să scadă în societățile îmbătrânite. Creșterea economică încetinește. Tinerii nu își vor permite să cumpere titluri financiare de la seniorii care au nevoie de venituri.
O altă variantă este inflația. Mai mulți bani din pușculițe vor urmări producția unei cohorte mai mici de angajați. Altfel spus, economiile private nu pot schimba un fapt simplu. Europa va trece de la 49 de lucrători la 100 de consumatori la doar 40, conform proiecțiilor NTA.
Investițiile nu depind de pensii
Există un argument mai nuanțat în favoarea pușculițelor individuale. Economiștii consideră că națiunile cu rate mai mari de economisire sunt mai productive ulterior. Deci fondurile de pensii private ar trebui să ducă la o plăcintă mai mare din care seniorii să ia o felie.
Dar acest raționament se bazează pe un limbaj specific teoriei economice. Manualele definesc „economiile” ca absența consumului. Un centru de date nou, de exemplu, extinde PIB-ul adăugând o investiție care nu poate fi consumată. Dar compania a văzut o oportunitate de profit și a plătit-o cu profituri reținute și datorii. Indiferent de designul sistemului de pensii al țării.
Pușculițele mai mari nu duc neapărat la mai multe investiții. Dacă gospodăriile cumpără mai puțin și veniturile firmelor scad, acestea pot reduce cheltuielile de capital.
Datele vorbesc
Țările cu fonduri de pensii mari nu investesc vizibil mai mult. Formarea brută de capital fix este de aproximativ 23% atât în Franța, cât și în Danemarca. Totuși, activele lor de pensii reprezintă 11% respectiv 192% din PIB, conform OCDE.
O industrie mare de fonduri de pensii poate reduce costul capitalului pentru companii. Dar îmbătrânirea va limita tot mai mult capacitatea fondurilor de a-și asuma riscuri. Multe fonduri din Canada au deja mai multe plăți decât contribuții. FMI a remarcat că asta le crește nevoia de active mai sigure.
Inegalitatea crește
Ce arată datele cu certitudine este că seniorii se confruntă cu mai multă inegalitate în țările cu pensii publice mai mici. Sistemele private au comisioane de administrare mari. Nu vor elimina nevoia de subvenții pentru vârstnici. Capacitatea cetățenilor de a investi este foarte dezechilibrată.
În economiile mari dezvoltate, primii 10% dintre gospodării dețin peste 50% din avere. Există și pericolul ca, dacă pușculițele de pensii devin prea mari, oamenii mai bogați să se retragă devreme. Chiar dacă vârsta legală de pensionare crește.
Exemplul danez
Danemarca conduce drumul spre o vârstă de pensionare de 70 de ani până în 2040. Dar vârsta efectivă de pensionare este de 64,5 ani. Economiile interne generoase permit oamenilor să se retragă mai devreme.
O alternativă ar fi plasarea majorității schemelor sub ceva similar cu Canadian Pension Plan. Este un program național contributiv care combină sistemul pay-as-you-go cu pensii finanțate. Păstrează controlul direct asupra momentului când pot fi revendicate beneficiile.
Având un singur fond care servește un singur client, CPP este mai puțin expus riscurilor de răscumpărare. Poate face investiții pe termen mai lung. Sau oficialii ar putea începe să testeze mijloacele pentru schemele pay-as-you-go, așa cum face Australia.
Ce înțelegem din toate acestea
Pentru economiile private prea mari, avantajele fiscale generoase ar putea fi reduse în final. Ideea centrală rămâne. Nicio reproiectare a pensiilor nu poate evita nevoia de a prelungi viața activă.
Chiar și fără o criză bugetară națională, perspectiva ca seniorii să consume jumătate din economie reprezintă o problemă reală. Demografiile nu pot fi păcălite cu instrumente financiare sofisticate.
Tu te pregătești pentru pensie? Fie că economisești privat sau te bazezi pe sistemul public, un lucru e sigur. Viitorul va cere mai mulți ani de muncă pentru toată lumea.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Banatul și Oltenia urcă la 36 de grade, iar din prânz încep vijeliile în vest și nordul Moldovei
Dolce SportIon Țiriac spune că adevăratul lui atu a fost banca tehnică, nu afacerile de miliarde
GetPonyPentru 47% dintre tinerii britanici, mașina e doar un obiect util, nu statut
BravonetAnastasia Lazariuc pune la 73 de ani accentul pe legume, plimbări și demachiere, nu pe o rutină strictă de sport
LylaDin iulie 2026, cazarea trebuie să ofere internet și TV LCD. Ce verifici înainte să plătești
Revista IoanaPodeaua se lipește după spălat când pui prea mult detergent; încearcă doar apă caldă
