Raportul privind practicarea torturii de către CIA va fi publicat de o editură din New York

Raportul Senatului SUA privind practicarea torturii de către Agenția Centrală de Informații (CIA) va fi publicat de o editură din New York, Melville House, și va fi disponibil în librării din 30 decembrie la prețul de 16,95 de dolari, a anunțat joi editura, relatează AFP.

Raportul, făcut public marți, este ”probabil documentul guvernamental cel mai important din generația noastră și chiar cel mai semnificativ din istoria democrației noastre”, a indicat într-un comunicat Dennis Johnson, cofondator al editurii din Brooklyn.

”Este de datoria noastră de a oferi acestui raport o audiență cât mai mare”, a adăugat reprezentantul editurii, care și-a exprimat temerea că, odată cu sosirea perioadei de sărbători, raportul ar putea ieși din atenția presei.

Raportul Senatului descrie metodele de interogare violente, dar și ineficiente care au fost practicate de către CIA după atentatele din 2001.

Cartea, care va avea 480 de pagini și un prim tiraj de 50.000 de exemplare, va fi de asemenea disponibilă în format PDF și ca e-book.

Editura Melville House a fost înființată după 11 septembrie 2001 pentru a publica texte compuse după atentate și pentru a face cunoscut ceea ce se întâmpla în timpul administrației lui George W. Bush, potrivit comunicatului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata