În 1949, tâmplarul danez Ole Christiansen a creat câteva cuburi colorate în alb și roșu, primele încercări a ceea ce mai târziu se va transforma în imperiul Lego. În 1958, compania Lego (care și-a luat numele de la un cuvânt danez ce s-ar putea traduce prin a se juca bine) a patentat cuburile respective. Secretul jucăriei constă în simplitatea ei, care permitea copiilor să construiască tot ce le trecea prin minte, prin combinarea cuburilor.
Posibilitățile erau, practic, nelimitate, 6 cuburi putând fi combinate în 102.981.500 de moduri diferite. Popularitatea pieselor Lego a crescut simțitor de-a lungul timpului. În prezent, există peste 320 de bilioane de piese Lego pe întreaga planetă, ceea ce ar însemna, în medie, câte 52 de bucăți pentru fiecare locuitor al globului.
Cărțile cu imagini 3D sunt mai vechi decât ne-am putea imagina, primele datând din secolul al XIV-lea și au fost inventate de un autor catalan care încerca să-și demonstreze teoriile filosofice cu ajutorul lor. Cărțile de tip pop-up pentru copii au apărut însă abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar modelele cu care suntem astăzi familiari datează din 1929.
The Daily Express Children’s Annual no. 1, publicat de Louis Giraud și Theodore Brown a fost prima carte cu imagini care săreau pur și simplu dintre pagini, încântându-i pe micii cititori.
Adorată și astăzi de copiii din lumea întreagă, trusa cu microscop jucărie a apărut în 1934, fiind produsă de A.C. Gilbert Co. Pentru o jucărie, microscopul era destul de avansat, permițând mărirea imaginilor în 3 trepte. Setul includea, de asemenea, câteva insecte, precum și instrucțiuni pentru copii pentru a colecta altele. Chiar dacă manualul de utilizare era prea stufos pentru o jucărie și semăna mai degrabă cu un manual școlar, jucăria a supraviețuit, iar astăzi este vândută în mii de modele.
Contestată de adulți, adorată de majoritatea fetițelor, păpușa Barbie este cea mai cunoscută păpușă. În 1959, Ruth Handler, co-fondatoare a brandului Mattel, și-a propus să creeze o păpușă tridimensională, cu toate calitățile fizice ale unui fotomodel. A numit-o Barbie, după fiica sa și a transformat-o în cea mai vândută păpușă din toate timpurile.
Barbie a fost criticată, de-a lungul timpului, pentru formele sale lipsite de realism, însă producătorii s-au străduit mereu să o reinventeze. Barbie a schimbat până acum mii de haine. A fost și manechin, vedetă de cinema, doctor, dar și motociclistă, candidată la președinție ori chiar imobilizată într-un scaun cu rotile. La vânzări, nicio altă păpușă nu a întrecut-o; se apreciază că în fiecare secundă se vând două Barbie în lume.
Creat la mijlocul anilor ’70, Magna Doodle este strămoșul ecranului magic pe care se poate desena orice. Principiul este simplu: între cei doi pereți din plastic din care este format ecranul este pusă pilitură de fier. Așa-zisul creion cu care se desenează are un vârf magnetic care atrage pilitura, făcând-o să împrumute forma dorită.
Cubul Rubik a fost creat de inventatorul maghiar Erno Rubik, la mijlocul anilor ’70. Celebritatea sa datează însă de după 1980, când milioane de adulți și copii au devenit pur și simplu obsedați de găsirea soluției pentru modelarea cubului. Astăzi, cubul Rubik este obiectul a numeroase competiții mondiale, cei pasionați întrecându-se în recorduri de viteză în modelarea lui.
În prezent oferta pieței de profil depășește de multe ori imaginația unui adult: păpuși-bebeluș care plâng, râd, cer de mâncare, dar și accesoriile necesare întreținerii acestor jucării, mașini de tuns iarba, bancuri de lucru special create pentru un meșter care repară tot, seturi de bucătărie pentru micile gospodine, animale de pluș care se gudură și răspund atunci când sunt chemate, iar lista poate continua.
De asemenea, există o multitudine de jucării educaționale și interactive, care îi îndrumă pe copii în învățarea unei limbi străine spre exemplu. Nici micuții de câteva luni nu sunt uitați, aceștia beneficiind de o întreagă paletă de jucării creată special pentru nevoile lor — văz, sunet, mișcare.
Dintre miile de jucării, care i-au cucerit pe copii de-a lungul timpului, cele expuse în rândurile de mai sus reprezintă, desigur, doar câteva. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)