Preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite declara, pe 6 martie, că Rusia încearcă să „recreeze frontierele celui de-al doilea război mondial” în Ucraina şi că „după Ucraina va urma (Republica, n.n.) Moldova, iar după Moldova alte ţări”. Mai mult, la sosirea la summitul extraordinar european dedicat crizei din Ucraina, Grybauskaite, sublinia că “este necesar să acţionăm imediat”.
Dănuţ Dudu
Între timp, Parlamentul regiunii Crimeea, dominat de rusofoni şi ocupat pe 5 martie de indivizi înarmaţi, a solicitat Moscovei realipirea provinciei la “mama” Rusia. Mai mult, a fost şi numit un premier în persoana lui Sergei Axionov.
Iar pentru ca simulacrul democratic să fie complet, s-a decis şi data la care va fi organizat, pe 16 martie, un referendum în cadrul căruia populaţia să fie întrebată dacă este de acord (sau nu) cu solicitarea legislativului Crimeeii.
Mai este oare nevoie să anticipăm rezultatul acestuia? (Demers, considerat, printre altele, de către SUA ca violând dreptul internaţional). Până atunci însă, parlamentarii au anunţat deja că se pregăteşte o lege simplificată care să permită trecerea facilă a Crimeeii sub administraţie rusă şi revenirea la rublă.
Flatat, Putin a luat act de gestul de vasalitate a celor din Crimeea fără însă a se pronunţa public în acest sens, convoacă însă o inopinată şedinţă a consiliului de securitate rus dedicat crizei Ucrainene.
Administraţia de la Kiev anunţă ca fiind neconstituţională cererea parlamentarilor şi îl ameninţă pe proaspătul premier cu puşcăria acesta riscând, conform legilor ucrainene, până la 10 ani de închisoare pentru “subminarea integrităţii statului”. Mai mult, Kievul anunţă că a demarat procedura de dizolvare a Parlamentului Crimeei.
Reacţia autorităţilor internaţionale este diferenţiată în funcţie de interesul geo strategic al fiecărei părţi în parte. Europenii, aparent speriaţi de posibilitatea ca Gazprom să închidă robinetul cu gaz (aproape în cvasitotalitatea acestora traversează teritoriul ucrainean) se mulţumesc cu un balet declarativ care se rezumă doar la promisiuni de sprijin financiar al Kievului, ameninţări la adresa Moscovei şi îngheţarea conturilor foştilor lideri ucraineni.
Un balet aparent de neînţeles în condiţiile în care perioada când exporturile de gaz ale Rusiei către UE depindeau de Ucraina. În acest moment, 20% din cantitatea de gaz livrată (în special Poloniei şi Germaniei) trece prin Bielorusia via gazoductul Yamal. Mai mult, în 2011 a fost inaugurat primul segment al gazoductului Nord Stream care aduce, pe sub Marea Baltică, gaz în Germania.
La acesta se adăugă varianta septrională, South Stream, care va permite gazului rus să ajungă în sudul UE via Bulgaria. Chiar dacă acest proiect este întârziat datorită temerilor europenilor vis-à-vis de monopolul Gazprom, anul trecut Bruxelles şi Moscova au găsit un compromis menit a debloca proiectul.
Asta înseamnă că şi Rusia nu-şi poate permite să piardă piaţa europeană pe care se bazează exportul gazelor sale. Cu atât mai mult cu cât 16% din importul de gaze din UE a provenit prin terminalele de genul celor de la Zeebruge sub formă de gaz natural lichefiat provenit din Qatar, Algeria sau Nigeria. În concluzie, UE şi Rusia se supraveghează cu atenţie, aşteptând cu atenţie mişcarea celuilalt partener înainte de a declanşa ostilităţile.
Între timp, vârful de lance al NATO, SUA, se pregăteşte de represalii îngrămădind forţe militare în perimetrul ce ar putea limita mişcările armatei ruse. În replică, Rusia ameninţă SUA cu un krach economic anunţând că va renunţa la toate relaţiile comerciale cu SUA. În acelaşi timp, NATO dă garanţii Ucrainei că se va bucura de tot sprijinul necesar pentru a face faţă agresiunii ruse aducând astfel în prim plan tactici deja probate în perioada războiului rece.
În replică, Moscova ameninţă Washington-ul, că îşi va reduce la zero dependenţa economică faţă de SUA în eventualitatea în care aceasta va impune sancţiuni vis-à-vis de de situaţia din Ucraina. O situaţie, care, în concepţia celor de la Kremlin, va duce, inevitabil, la un „krach” al sistemului financiar american.
“Încercarea de a aplica sancţiuni Rusiei va duce la un krach al sistemului American şi la finalul dominaţiei SUA asupra sistemului financiar mondial” prevenea Sergei Glaziev, un parlamentar rus însărcinat de Putin să lucreze la uniunea vamală între Rusia, Bielorusia şi Kazahstan.