Organizația Națiunilor Unite a acordat un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina și a cerut retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină, într-o nouă expresie a indignării produse la nivel global de agresiunea rusească.
Rezoluția a fost votată în cadrul unei sesiuni de urgență a ONU, scrie The Guardian.
În cadrul acestei rezoluţii, dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Iar ţările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.
De altfel, rezoluția, care a fost inițiată de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”. Ea cere, de asemenea, ca Rusia să „înceteze imediat folosirea forței împotriva Ucrainei și să retragă imediat, complet și necondițiat toate forțele militare” din Ucraina.
În contextul de justiţie, rezoluția nu are consecințe legale, însă ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește agresiunea rusească și va întări presiunile pe Moscova și aliatul acesteia, Belarus.
În istoria orgnizaţiei, este pentru prima în ultimii 40 de ani când Consiliul de Securitate a trimis dezbaterea unei crize în Adunarea Generală a organizației și a 11-a sesiune de urgență a acestuia din 1950 și până acum.
Adunarea Generală a fost convocată în urma faptului că „Consiliul de Securitate, ca urmare a lipsei de unanimitate a membrilor permanenți, a eșuat în a-și exercita principala atribuție de a acționa adecvat pentru menținerea păcii și securității la nivel internațional”.