Anghel Saligny, inginer constructor, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat. Este, totodată, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.
S-a născut în 19 aprilie 1854, în comuna Șerbăneşti, judeţul Galaţi. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853-1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, şi o soră, Sofia Saligny, împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.
A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focşani, Colegiul Naţional Unirea, din aceeaşi localitate, şi ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind iniţial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universităţii din Berlin, avându-l ca profesor pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821-1894). În perioada 1870-1874, a urmat cursuri la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877-1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.
A proiectat liniile ferate Adjud-Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate-şosea şi cale ferată din România (1881-1882).
Pe baza unor invenţii proprii, Anghel Saligny a construit, în premieră mondială, silozurile din beton armat de la Brăila (1888) şi Galaţi (1889). Silozurile proiectate şi executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25 000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la baza şi peste 18 m înălţime). Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci.
În perioada 1884-1901, în calitate de şef al Serviciului docuri, şi din 1877, ca şef al Serviciului lucrărilor noi din Direcţia Generală a Căilor Ferate Române, s-a ocupat de înlocuirea podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fără culee, pe linia ferată Filiaşi-Târgu Jiu (1886).
Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 şi construcţia între 1890-1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri.
În anul 1885, guvernul român a organizat un concurs internaţional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Pe motiv că ofertele prezentate de firmele străine nu au fost mulţumitoare, s-a luat decizia de a încredinţa dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny şi colaboratorilor săi.
Sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, construit între 1890 şi 1895, asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezenţa Regelui Carol I, iar la 14 septembrie 1895 a avut loc inaugurarea lucrării.
Complexul originar de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste braţul Borcea, unul peste Dunăre şi un viaduct peste balta Iezerului, desfiinţat în 1969. Podul de la Cernavodă a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa şi unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4 088 m între malul stâng şi cel drept al văii Dunării.
Costul total al tronsonului de linie ferată Feteşti-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată şi staţiile, a fost de 35 milioane lei aur.
Între anii 1889 şi 1909, Anghel Saligny a condus lucrările de amenajare ale portului Constanţa, introducând pentru prima oară în România piloţii şi radierele din beton armat în construcţiile portuare.
Ca director general al Căilor Ferate, a iniţiat, în 1895, o lege pentru reorganizarea căilor ferate române, a creat legături directe între Bucureşti şi Berlin (prin Burdujeni), între Berlin şi Constanţa. A fost ministru al Lucrărilor Publice (1918-1919). Anghel Saligny s-a numărat printre fondatorii Societăţii Politehnice (1881), pe care a condus-o între 1895-1897 şi 1910-1911; a fost mare ofiţer al Legiunii de onoare (1908). Membru (din 7 aprilie 1897), vicepreşedinte (26 martie 1901-23 martie 1904) şi preşedinte (18 aprilie 1907-25 mai 1910) al Academiei Române.
S-a stins din viaţă la 17 iunie 1925, în Bucureşti. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)