Primele cinci contracte pe Programul Operaţional de Pescuit (POP), în valoare totală de 7,19 milioane euro, au fost semnate miercuri, 16 iunie, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de reprezentanţii Autorităţii de Management pentru POP şi beneficiari.
‘Am semnat primele contracte pe Programul Operaţional de Pescuit, pentru care valoarea nerambursabilă reprezintă 73 % din alocările pe 2010, respectiv 4,7 milioane euro’, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.
Acesta a precizat că săptămâna viitoare vor mai fi semnate încă nouă poiecte, în valoare totală de 25 milioane euro, din care suma nerambursabilă se ridică la 15,48 milioane euro.
‘După semnarea celor nouă contracte vom depăşi bugetul alocat pe 2010 şi intrăm pe cel din 2011. Avem certitudinea că vor fi folosi toţi banii pe toate măsurile din POP, care sunt foarte importante pentru sistemul pescăresc din România’, a mai adăugat ministrul Agriculturii.
Valoarea totală a celor cinci proiecte semnate miercuri se ridică la 29,7 milioane lei (7,19 milioane euro), iar suma nerambursabilă provenită din fonduri europene se cifrează la 19,417 milioane lei (4,7 milioane euro)
Potrivit datelor MADR, două cereri de finanţare au fost semnate pe măsura 1.1 ‘Sprijin public pentru încetarea permanentă a activităţilor de pescuit’, aplicabilă exclusiv flotelor de pescuit prin programul de adaptare pentru încetarea permanentă a activităţilor de pescuit, şi au o valoare de 661.629 euro, respectiv 2,693 milioane lei.
O altă cerere de finanţare, în valoare de 1,2 milioane lei (292.222,6 euro), aprobată pe măsura 2.2 de acvamediu reprezintă o compensaţie pentru pierderile înregistrate de ferma piscicolă din cauza restricţiilor stabilite prin înfiinţarea sit’ului Natura 2000.
De asemenea, alte două cereri de finanţare semnate miercuri, pe măsura 2.1 ‘Investiţii productive în acvacultură’, prevăd modernizarea SC Piscicola Murighiol SA, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 21,03 milioane lei, iar fondurile nermabursabile depăşesc 12,6 milioane lei, respectiv trei milioane euro, precum şi înfiinţarea unei ferme piscicole pentru creşterea intensivă a crapului realizată de SC Agromec Honorici SA, în valoare de 4,8 milioane lei, suma nerambursabilă 2,896 milioane lei (700.127,63 euro).
Proiectele vor fi finalizate în cel mult doi ani.
Programul Operaţional pentru Pescuit al României este structurat pe cinci axe, România fiind printre puţinele ţări membre din UE care are şi axa 5 destinată efectiv asistenţei tehnice în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).
România va beneficia, până în 2013, de peste 307,6 milioane euro pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, din care 230,714 milioane euro reprezintă asistenţa UE, iar diferenţa este asigurată din bugetul naţional.
Axa 1 destinată adaptării flotei de pescuit are alocat 13 milioane de euro, axa 2 pentru acvacultură – 140 de milioane de euro, axa 3 pentru măsuri de interes comun – 40 de milioane de euro, axa 4 – dezvoltarea zonelor pescăreşti – 100 de milioane euro, iar asistenţă tehnică – 14,3 milioane euro.
Piaţa peştelui în România este redusă în comparaţie cu ţările UE, cifra de afaceri totală a sectorului fiind estimată la circa 40 milioane de euro, dar la care ar trebui adăugată şi piaţa neagră, ce reprezintă circa 25-30 la sută din total.
România are la ora actuală în jur de 340.000 de ferme piscicole şi 48 de păstrăvării.