Corpul de control al prim-ministrului a sesizat organele de urmărire penală privind posibile infracțiuni în legătură cu implementarea proiectelor finanțate în perioada 2006 – 2012 în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural.
„Având în vedere că în urma desfășurării unor acțiuni de control la 11 autorități ale administrației publice locale au rezultat indicii privind acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, uz de fals, înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri), Corpul de control al prim-ministrului ca organ cu atribuții de control a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau după caz instanțele de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției”, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Guvern.
La întocmirea notei de informare a Executivului au fost avute în vedere concluziile verificărilor efectuate la autorități ale administrației publice locale din orașul Petrila și comuna llia, județul Hunedoara, comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași, comunele Aghireșu și Minai Viteazu, județul Cluj, comunele Corbii Mari și Răscăieți, județul Dâmbovița, comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, comuna Turț, județul Satu Mare, comuna Snagov, județul Ilfov, și comuna Teișani, județul Prahova.
Printre neregulile constatate se numără alocarea unor sume mai mari decât cele aprobate în legătură cu realizarea proiectului „Canalizarea apelor menajere Cimpa” aprobat în 2007, rezultând indicii privind acordarea unei finanțări cu 1.499.698,60 de lei mai mare decât s-a solicitat prin cererea de finanțare, în condițiile în care nu au fost identificate înscrisuri care să fi fost depuse de reprezentanții Primăriei orașului Petrila privind finanțarea cu această sumă suplimentară a proiectului.
Nota Guvernului mai face referire la atribuirea ilegală a contractelor de lucrări privind proiectul „Pod peste pârâul Jirnov, sat Răscăeți și pod peste pârâul Holboca, sat Vultureanca”. Astfel, atribuirea contractului de lucrări de 1.538.915,39 de lei s-a făcut către Societatea de Construcții în Transporturi București SA cu încălcarea dispozițiilor legale.
Alte nereguli constatate sunt subcontractarea lucrărilor de către operatorii economici cărora le-au fost atribuite contractele de lucrări cu încălcarea prevederilor contractuale la lucrările de construcție la obiectivul „Extindere și reabilitare rețea distribuție, rețea de canalizare menajeră în localitățile Cheia și Mihai Viteazu, comuna Mihai Viteazu, județul Cluj” și autorizarea lucrărilor de construcție cu încălcarea dispozițiilor legale sau executarea lucrărilor fără autorizație, în această situație regăsindu-se proiectul „Canalizarea apelor menajere Cimpa”.