O comisie specială de la Penitenciarul Poarta Albă a stabilit miercuri că Cristian Borcea şi fraţii Victor şi Ioan Becali, condamnaţi în dosarul transferurilor din fotbal, vor efectua pedepsele în regim închis de detenţie.
Purtătorul de cuvânt al unităţii, Gabriel Botezan, a declarat că rezultatul respectiv va fi transmis conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care va stabili penitenciarul unde cei trei deţinuţi îşi vor ispăşi pedepsele.
La penitenciarul din judeţul Constanţa regimul de detenţie este semideschis şi deschis. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)